Platforma DA reiterează poziția sa privind susținerea revendicărilor agricultorilor protestatari. Partidul transmite printr-un comunicat că, regretăm că guvernarea nu a conștientizat nici acum amploarea crizei în ramura agricolă, cauzată de calamitatea naturală fără precedent și problemele cronice ale sectorului. Platforma DA remarcă faptul că Guvernul Dodon-Chicu nu a îndeplinit marea majoritate a promisiunilor declarate public în august.

Printre acestea: Compensațiile alocate fermierilor afectați de secetă și grindină au fost jenant de insuficiente, iar procedura de alocare a abundant de carențe; Executivul nu a elaborat proiectul de lege privind reeșalonarea datoriilor agricultorilor față de bănci și organizațiile de microfinanțare; Termenele de rambursare a TVA și de moratoriu asupra controalelor de stat au fost stabilite doar pentru o perioadă foarte scurtă și, respectiv, au minimizat impactul benefic scontat; Nu a fost simplificată procedura subvenționării. Guvernul nu a prezentat niciun plan de acțiuni privind crearea unui sistem extins de irigare a terenurilor agricole; Mai mult ca atât, pentru anul viitor guvernarea a propus o politică fiscală care afectează serios interesele sectorului agrar. 

Platforma menționează că, dacă va fi pusă în aplicare, această politică fiscală va înrăutăți semnificativ condițiile de activitate ale producătorilor agricoli prin majorarea TVA până la 12 % și includerea taxelor rutiere în accizele la motorină (ceea ce ar conduce la majorarea prețului la combustibil pentru fermieri, în condițiile când acum pentru tractoare nu se achită taxa rutieră).

Totodată, promisiunea lui Dodon precum că în octombrie agricultorii vor primi compensațiile pentru grupa a doua de culturi agricole nu a fost decât o bulă de săpun, nefiind îndeplinită nici astăzi, susține Platforma DA. 

Platforma menționează că în spatele fermierilor revoltați nu stau politicieni, ci oameni și satele noastre. „Pe fundalul crizei profunde zeci de mii de fermieri mici și mijlocii din localitățile rurale riscă să-și piardă afacerile, iar în scurt timp să fie substituiți de câteva holdinguri apropiate puterii, care nu vor face altceva decât să mărească proporțiile șomajului la sate și a exodului masiv. Astfel, agricultorii protestatari actualmente își apără nu doar propriile interese economice, ci și stabilitatea social-economică în zonele rurale și luptă pentru salvarea satelor”.

În acest context, potrivit comunicatului, Platforma DA, partidul care exprimă plenar interesele fermierilor din Republica Moldova și va lupta pentru satisfacerea intereselor fiecărui agricultor și ale fiecărui cotaș, cere guvernării în mod de urgență să întreprindă următoarele:

       a) să identifice mijloacele financiare pentru alocarea compensațiilor agricultorilor care au pătimit în urma calamităților pentru a compensa pierderile la grupa a doua a culturilor agricole în mărime de cel puțin 3000 lei per hectar afectat (inclusiv pentru persoanele fizice).

       b) să elaboreze și să prezinte Parlamentului planul de acțiuni privind crearea unui sistem extins și durabil de irigare a terenurilor agricole;

       c) să renunțe la idea majorării TVA pentru producția agricolă;

       d) să restituie agricultorilor, începând cu anul 202,  accizul pentru motorină procurată în scopul efectuării lucrărilor agricole (după modelul țărilor UE).

Totodată, Platforma DA reiterează angajamentul de „a înlocui acest guvern impotent și suspect de docilitate totală în fața lui Igor Dodon, cu un executiv condus de exponentul formațiunii noastre, care din prima zi după preluarea mandatului său, va începe implementarea unui program amplu privind salvarea și dezvoltarea sectorului agroindustrial și a satelor Moldovei”.