Patru din zece posturi de televiziune, monitorizate în perioada electorală 14-28 septembrie de Centrul pentru Jurnalism Independent, l-au favorizat pe președintele Igor Dodon. Raportul arată că șeful statului, Igor Dodon, concurent electoral în alegerile prezidențiale, a fost prezentat de cele mai multe ori în context pozitiv, transmite IPN.

Pe de altă parte, trei posturi de televiziune din cele patru au difuzat un număr mare de materiale privind activitatea Partidului Acțiune și Solidaritate și a președintei acestei formațiuni, Maia Sandu, în mare parte cu conotație negativă.

Potrivit raportului, postul public Moldova 1 a prezentat neutru aspiranții sau candidații înregistrați în cursa electorală, singurul candidat care a beneficiat de tonalitate pozitivă fiind Igor Dodon. Acesta a fost favorizat atât de prezența mare a știrilor despre activitatea sa în calitate de președinte, cât și de tonalitatea pozitivă a mai multor materiale, inclusiv cele privind activitatea Guvernului, prin transfer de imagine.

Posturile de televiziune private Primul în Moldova, NTV Moldova și Accent TV au avut cele mai multe materiale care au promovat guvernarea, mediatizând preponderent subiectele cu participarea diferiților exponenți ai puterii. Primul în topul concurenților electorali înregistrați care a beneficiat de reflectare masivă la aceste posturi este Igor Dodon, având cele mai multe apariții și intervenții directe, majoritatea în context pozitiv. Totodată, aceste posturi au avut și un număr mare de materiale privind activitatea PAS și a Maiei Sandu, în mare parte cu conotație negativă.

Televiziunea Centrală a prezentat preponderent în lumină pozitivă reprezentanții Partidului Politic Șor și implicit pe exponenta formațiunii în alegeri, Violeta Ivanov, ceilalți candidați și partide fiind prezentate mai mult neutru.

Prime TV și Publika TV au reflectat relativ neutru candidații în alegeri, iar tonalitatea reflectării instituțiilor statului a fost mai mult neutră, dar și pozitivă în unele cazuri. Partidele au fost reflectate neutru, cu excepția PP Șor, care la Prime TV a beneficiat de un număr mare de materiale pozitive.

Jurnal TV, Pro TV și TV8 au avut un comportament relativ echilibrat, fără a fi constatate tendințe evidente de prezentare a instituțiilor statului, concurenților electorali și a partidelor politice în lumină pozitivă, o mică parte din acești actori fiind prezentați în lumină negativă.