Putin i-a urat succes lui Dodon la alegerile prezidențiale

28 Septembrie

Foto:

Președintele rus, Vladimir Putin, i-a urat succes lui Igor Dodon în alegerile prezidențiale, exprimându-și speranța cu după scrutinul din noiembrie relația bilaterală dintre R. Moldova și Federația Rusă va continua să se dezvolte.

„Sper foarte mult că și după alegerile prezidențiale, care vor avea loc peste aproximativ o lună, și eu apropo vreau să vă urez succes, noi vom reuși să continuăm lucrul început de Dvs. privind refacerea relațiilor interstatale și dezvoltarea lor”, a declarat Putin în cadrul videoconferinței cu Igor Dodon, transmite RIA.RU și TASS.

Potrivit surselor citate, Putin a menționat că ultimii ani nu au fost deloc ușori în relațiile moldo-ruse.

„Însă datorită eforturilor Dvs. relațiile au fost îmbunătățite”, a menționat Dodon. 

Totodată, în cadrul videoconferinței Putin a anunțat că Moscova va oferi un ajutor agricultorilor moldoveni în valoare de 500 de mii de ruble, sub formă de combustibil. 

Igor Dodon a enumerat într-o postare pe pagina sa de Facebook subiectele abordate în discuții 

„Am discutat cu Președintele Federației Ruse despre evoluția negocierilor privind obținerea de către Republica Moldova a împrumutului rus în valoare de 200 mil. de euro. Totodată, am abordat chestiuni ce țin de semnarea unui acord cu privire la protecția socială, de acordare a asistenței umanitare din partea Federației Ruse pentru achiziția a 20 mii de tone de motorină pentru producătorii agricoli din Moldova. În acest scop, partea rusă este dispusă să ofere 500 milioane de ruble, iar prima tranșă ar putea fi transferată în zilele următoare. În continuare, am reiterat interesul părții moldovenești pentru procurarea vaccinului rus împotriva coronavirusului, după ce acesta va trece toate etapele de testare și va obține autorizația Organizației Mondiale a Sănătății. În altă ordine de idei, am solicitat conducerii Federației Ruse să permită studenților din Republica Moldova, care învață în Rusia, să se prezinte la locul de studii. În context, m-am adresat omologului rus să examineze posibilitatea de a relua traficul aerian și feroviar dintre țările noastre”, a scris Dodon pe pagina de Facebook. 

Amintim că anterior Dodon și-a exprimat speranța că va avea o întrevedere cu Putin înaintea alegerilor prezidențiale. Însă Dmitrii Peskov a anunțat săptămâna trecută că atât Putin cât și premierul Mișustin nu planifică să se întâlnească cu Dodon. 

 
 
 
Sprijină echipa Deschide.MD cu o donație pe contul nostru de Patreon. Suntem recunoscători pentru ajutor și sustinerea pe care ne-o acordați.
× Aboneaza-te la fluxul de stiri Deschide.MD pe telefonul tau mobil
Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER