Vladimir Putin va avea o convorbire în format video cu Igor Dodon. Anunțul a fost făcut astăzi de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov.

„Astăzi este planificată o videoconferință cu președintele Republicii Moldova, Dodon. Este vorba de negocieri în format deplin, unu la unu”, a delarat Pesko.

Amintim că anterior Dodon și-a exprimat speranța că va avea o întrevedere cu Putin înaintea alegerilor prezidențiale. Însă Dmitrii Peskov a anunțat săptămâna trecută că atât Putin cât și premierul Mișustin nu planifică să se întâlnească cu Dodon.