(UPDATE) Deputatul „PRO MOLDOVA”, Sergiu Sîrbu, confirmă infectarea colegului său, Ghenadie Verdeș. Totodată, parlamentarul precizează că Verdeș a reușit să se trateze și se simte bine.

Știrea inițială!

Președintele Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului, deputatul PSRM Adrian Lebedinschi, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de mai multe surse din cadrul Legislativului.

La fel, sursele ne-au comunicat că testat pozitiv a fost și deputatul grupului „PRO MOLDOVA”, Ghenadie Verdeș.

Secretarul general al Parlamentului, Adrian Albu, ne-a comunicat că la moment, cancelaria Legislativului nu a fost informată despre infectarea căruiva deputat.

De precizat că anterior cu COVID-19 au fost diagnosticați parlamentarii Eugeniu Nichiforciuc, Vladimir Mizdrenco, Arina Spătaru, Igor Himici și Vladimir Vitiuc.