A doua zi după sosirea sa de la Bruxelles și înainte de a veni în fața presei cu detalii privindrezultatele obținute, Igor Dodon s-a întâlnit cu Ambasadorul Federației Ruse în Republicii Moldova, Farit Muhametșin. Oficial, cei doi au discutat relațiile moldo-ruse, însă graba cu care a fost organizată întrevederea șefului statului cu ambasadorul rus lasă mai multe semne de întrebare.

Astăzi am avut o întrevedere cu Farit Mukhametshin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova. Am discutat despre evoluția relațiilor de colaborare moldo-ruse, în special după prima mea vizită oficială în Federația Rusă. Am apreciat faptul că angajamentele asupra cărora am convenit la Moscova în domeniul migranților și reluării exporturilor au început să se realizeze. Mă refer la faptul că, în scurt timp, în Republica Moldova va veni un grup de experți de la Rosselhoznadzor și Rospotrebnadzor din Federația Rusă pentru a inspecta întreprinderile din țară în vederea reluării exporturilor de produse moldovenești în Rusia, precum și majorarea numărului categoriilor de produse și a companiilor care vor exporta pe piața rusă”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Totodată, șeful statului a menționat că salută faptul că „la Moscova se lucrează intens asupra excluderii, în cel mai optim timp, a restricțiilor pentru cei circa 50000 de cetățeni ai Republicii Moldova care au interdicție de intrare pe teritoriul Federației Ruse”.

Am stabilit cu Ambasadorul Rusiei să intensificăm raporturile de colaborare pe toate domeniile de interes comun, inclusiv pe dimensiunea culturală și educațională. Așa cum am promis anterior, voi depune toate eforturile pentru a restabili parteneriatul strategic cu Federația Rusă. Sunt sigur că voi reuși”, a scris Dodon.

Amintim că Igor Dodon a efectuat în perioada 6-8 februarie o vizită oficială la Bruxelles, în cadrul căreia a avut discuții cu Donald Tusk, Federica Mogherini, Antonio Tajani, Jean-Claude Junker, dar și secretarul general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller. După discuțiile respective, șeful statului a declarat că susține anularea Acordului de Asociere cu UE, că este împotriva inaugurării la Chişinău a Biroului de legătură NATO. Totodată, el a a criticat modalitatea de acordare a sprijinului financiar de către UE și i-a învinuit pe oficialii europeni de aplicarea dublelor standarde în raport cu Chișinăul.