Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, cere Președinției explicații în legătură cu meritele fostului lider interlop Mihail Aizin, alias Kitaeț, pentru care a fost decorat de Igor Dodon cu ordinul „Gloria Muncii”. Interpelarea către Președinție a fost publicată de către Slusari pe pagina sa de Facebook.

„Sunt foarte curios pentru care meritele Mihail Aizin a fost decorat cu ordinul Gloria Muncii și în acest context cer informația oficială de la Președinția. Atrag atenția societății și, în special, a producătorilor autohtoni, că acest domn, dincolo de trecutul lui „glorios”, mai este și proprietarul rețelei de supermarket Fidesco. Probabil, nu este o coincidență că deja mai mult de 6 luni comisia economia, finanțe și buget blocează proiectul de lege, care prevede că pe rafturile magazinelor produsele autohtone agroalimentare să fie prezenți în proporția de minimum 50 %”, scrie Slusari pe pagina sa de Facebook.

Mihail Aizin și fratele său, Oleg Aizin, alias Mao, s-au aflat în anii 90 la evidența poliției drept conducători ai unui grup criminal organizat, cunoscut ca „gruparea evreiască”. Mihail Aizin a fost un apropiat al lui Valeri Rotari, alias Zelionîi, un lider al lumii interlope a anilor 90, împușcat în 1999. Larisa Nefiodkina, văduva lui Rotari, a declarat într-un interviu în presă că Mihail Aizin era invitat la toate sărbătorile și evenimentele de familie.

În 2004, când fostul președinte Vladimir Voronin a declarat război criminalității organizate, Mihail Aizin, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a fost arestat. După ce a fost eliberat, acesta a plecat împreună cu fratele său în Germania și a investit banii în afaceri, inclusiv în Republica Moldova.

Menționăm că, Ordinul Gloria Muncii se conferă pentru rezultate excepționale în muncă, activitate publică de vază și contribuții substanțiale în domeniul culturii, științei, sportului, vieții publice sau social-economice. Igor Dodon a mai oferit distincția respectivă consilierei socialiste Elena Hrenova, ziaristului Mihai Conțiu, deputaților socialiști Oleg Savva și Vlad Bătrîncea.

Detalii: Ex-lider interlop, decorat de Igor Dodon cu ordinul Gloria Muncii