Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, candidat la Șefia Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), anunță astăzi retragerea sa din cursa mondială în acest concurs unde au participat alți 7 candidați din Arabia Saudită, Kenya, Nigeria, Egipt, Marea Britanie, Coreea de Sud și Mexic fiind primul candidat al Europei Centrale și de Est, care participă pentru prima dată în istoria sistemului mondial de comerț în această competiție de top mondial.

Ambasadorul Tudor Ulianovschi care a avut una dintre cele mai bune prestații în acest concurs, fiind apreciat de către analiștii economici mondiali în top 3 alături de Ministra Comerțului Coreei de Sud și Ministra Tineretului și Sportului a Kenyei, a fost votat și susținut de către de marile puteri ale economiei mondiale precum Statele Unite ale Americii, China, Canada, Japonia, Turcia, EFTA și alte state, fiind catalogat drept un candidat neutru care ar fi putut găsi un compromis în negocierile comercial-economice internaționale.

În recenta sa postare de pe Facebook, diplomatul Tudor Ulianovschi precizează că „Republica Moldova a avut o șansă unică de a obține o poziție de top mondială, participând cu profesionalism în acest concurs, dar din păcate presiunile politice de la nivel național, gelozia și răzbunarea fie personală, fie de natură politică a unor demnitari de stat de nivel înalt au determinat diplomația Republicii Moldova să nu promoveze candidatura mea așa precum se procedează în orice campanie de talie mondială dacă cunoști specificul și tacticile corecte ale unei diplomații multilaterale, prin care imaginea țării nu are de cât de câștigat. Regret faptul că, după aproape 30 de ani de independență, nu știm să fim uniți, echilibrați și să ne promovăm acele cadre peste hotarele țării care aduc o plus valoare credibilității, dezvoltării și imaginii Republicii Moldova. Fără stabilirea unor aranjamente bilaterale sau regionale între guvernul Republicii Moldova și alte state, nici un candidat nu ar putea să câștige prin unanimitate cele 164 de voturi din cadrul OMC. În cele 3 luni de campanie internațională, mi-am stabilit de unul singur toate întrevederile și interviurile avute cu cele peste 140 de țări și am acceptat fără ezitare și fără vreun sprijin guvernamental orice dezbatere în direct “live”, fie că era vorba despre posturile de telviziune CNN, BBC, Euronews, Reuters sau alte agenții media de prestigiu din lume. Regret că după fiecare apariție a mea în presa internațională, presiunile de la Chișinău asupra retragerii candidaturii mele se intensificau. Am sperat, totuși, că cel puțin, pe ultima sută de metri din concurs, voi obține sprijinul minim necesar din partea Guvernului Republicii Moldova.

Lucrurile bune se întâmplă celor care sunt integri, corecți și cred în profesionalism, lucrurile și mai bune se întâmplă celor care sunt răbdători, iar lucrurile extraordinare în viață se întâmplă celor care nu se dau bătuți. Să pășim cu încredere pe potecile vieții care duc spre realizări și contribuții concrete astfel, încât, aflandu-ne într-o criză economică, pandemică și de imagine internațională fără precedent, să luptăm cu toții pentru un trai mai bun al cetățenilor noștri și o mai mare vizibilitate a țării peste hotarele ei, iar diplomația să-și mențină profesionalismul, imparțialitatea și curajul, indiferent de culoarea politică a guvernului”.

Tudor Ulianovschi are peste 15 ani de experientă diplomatică și anterior a deținut funcția de Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasador al Republicii Moldova în Elveția, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și OMC, Insărcinat cu afaceri în Qatar și Consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Amercii. Pe perioada exercitării mandatului de Ambasador la Geneva, diplomatul moldovean a deținut mai multe președinții din cadrul unor structuri internaționale ale ONU și OMC, iar actualmente este Prim-vicepreședinte al uneia dintre cele mai mari companii multinaționale din Canada în domeniul energiei regenerabile.