Lucruri greu de înțeles se întâmplă în comuna Măcărești din raionul Ungheni, odată cu venirea la cârma primăriei a lui Sergiu Manciu, candidat independent ales în fruntea localității în urma scrutinului din noiembrie 2019. De-a lungul timpului, edilul ar fi făcut mai multe acțiuni în defavoarea localității. Despre câteva dintre ele ne-a relatat unul dintre foștii candidați la funcția de primar în Măcărești, Ion Burlacu.

Una dintre acțiunile bizare, în care ar fi fost implicat primarul de Măcărești, este sustragerea unui plug de arat care aparținea unui consilier local. Plugul ar fi fost sustras de primar prin intermediul unor persoane de la un depozit care se afla pe teritoriul unei foste gospodării țărănești și ar fi fost vândut ca fier uzat. Manciu ar fi luat pe el circa 4000 lei, dintre care 3000 i-a donat bisericii, iar 1000 i-ar fi folosit pentru lichidarea prejudiciilor cauzate de inundații, deși atunci s-ar fi identificat resurse financiare destule pentru această cauză. Un grup de locuitori s-a adresat Procuraturii în legătură cu acest caz, însă oamenii legii i-au dat dreptate primarului și au menționat că „acesta nu a fost un furt, ci samovolnicie”, asta deși primarul nu a avut niciun drept asupra plugului, potrivit lui Burlacu.

O altă situație, unde apar semne de întrebare, în care este implicat primarul este legată de un proiect de conectare a locuitorilor la apeduct. Acesta ar fi  refuzat semnarea unui contract pentru conectare cu 1600 lei, însă contactat o firmă care a propus prețul conectării de 5600 lei. O situație similară este și în cazul reparației grădiniței din sat. În timp ce FISM-ul a acordat 500.000 mii lei pentru reparația parțială a acoperișului grădiniței, Manciu ar fi insistat să fie aleasă, pentru efectuarea lucrărilor de reparație, o companie care avea prețul mai scump cu aproximativ 60.000 mii lei, FISM-ul fiind nevoit să returneze actele pentru a fi contractată altă firmă.

Burlacu mai susține că în timpul unor lucrări în localitate, unde au fost scoase de sub pământ 4 țevi de circa 20 metri, 2 dintre aceasta au dispărut, după ce au fost depozitate la primărie. Se presupune că ar fi fost vândute. Tot de când Manciu este în fruntea primăriei, localitatea ar fi fost lipsită de un proiect ce vizează serviciile de salubrizare. 

Una dintre ispravele primarului de Măcărești ar mai fi și faptul că acesta ar folosi mașina Primăriei pentru o companie care livrează surprize la domiciliu, asta în timp ce folosește mașina sa pentru activitățile primăriei, decontând banii pentru cheltuielile pe benzină din contul primăriei.

L-am contactat pe primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, pentru o reacție asupra acuzațiilor aduse în adresa sa. Cât privește subiectul legat de plugul de arat, edilul susține că acesta nu a fost furat, sau sustras, acesta pur și simplu nu aparținea nimănui și se afla de mai mulți ani pe teritoriul fostei gospodării țărănești „Rodina” din localitate. Primarul a găsit de cuviință ca acesta să fie vândut pentru a oferi 3000 lei pentru reparația acoperișului bisericii, iar 1000 lei au fost cheltuiți pentru produse alimentare, ca să asigure hrana salvatorilor care au intervenit în timpul inundațiilor de la Prut. Și dacă acest plug a fost vândut pentru a oferi bani bisericii și pentru a asigura hrana salvatorilor, primarul susține că alte elemente de pe teritoriul gospodăriei chiar sunt furate.

Referitor la folosirea mașinii primăriei pentru o companie care livrează surprize la domiciliu, primarul spune că „Primăria nu are o mașină de serviciu”. Cât privește celelalte subiecte relatate de Burlacu, Sergiu Manciu spune că acestea sunt „minciuni din partea oponenților politici”, care încearcă să-l denigreze, el personal fiind apolitic.