Peste 820 de mii de cetățeni ai R.Moldova cu drept de vot se află în străinătate. Cele mai recente date au fost prezentate de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Astfel, la ziua de 21 august, în afara țării (temporar sau permanent) se află în jur de 824 964 de cetățeni. De precizat că datele prezentate nu includ numărul persoanelor sub 18 ani.

Cei mai mulți moldoveni cu drept de vot se află în Rusia și Italia, iar cei mai puțini – în Croația și Georgia.

Rusia: 356 731 cetățeni;
Italia: 128 979 cetățeni;
Canada: 40 000 – 50 000 cetățeni (estimările ambasadei);
SUA: 47 767 cetățeni (estimările ambasadei);
Polonia: 37 338 cetățeni (sezonieri);
Marea Britanie: 12 000 – 24 000 cetățeni (estimările ambasadei);
Ucraina: 23 800 cetățeni;
Germania: 20 375 cetățeni;
România: 19 400 cetățeni;
Spania: 18 537 cetățeni;
Israel: 18 000 cetățeni;
Franța: 17 000 cetățeni (date statistice de la ultimele două scrutine);
Cipru: 7 000 – 10 000 cetățeni (estimările ambasadei);
Turcia: 7 942 cetățeni;
Grecia: 7 196 cetățeni;
Belgia: 7 000 cetățeni (estimările ambasadei);
Cehia: 5 903 cetățeni;
Portugalia: 5 098 cetățeni;
Bulgaria: 5 000 cetățeni (estimările ambasadei);
Belarus: 2 974 cetățeni;
Irlanda: 1 987 cetățeni;
Emiratele Arabe Unite: 1 410 cetățeni;
Austria: 1 409 cetățeni;
Danemarca: 1 194 cetățeni;
Țările de Jos: 986 cetățeni;
Lituania: 729 cetățeni;
Ungaria: 680 cetățeni;
Luxemburg: 500 – 600 cetățeni (estimările ambasadei);
Elveția: 529 cetățeni;
Estonia: 300 – 400 cetățeni (estimările ambasadei);
Finlanda: 300 – 400 cetățeni (estimările ambasadei);
Letonia: 363 cetățeni;
Norvegia: 260 cetățeni;
Suedia: 248 cetățeni;
Japonia: 188 cetățeni;
China: 178 cetățeni;
Qatar: 139 cetățeni;
Azerbaidjan: 119 cetățeni;
Georgia: 57 cetățeni;
Croația: 48 cetățeni.

De precizat că alegerile prezidențiale vor avea loc la data de 1 noiembrie 2020. La ultimul scrutin parlamentar din 2019, peste hotare au fost deschise 125 de secții de votare.

Pe parcursul ultimelor luni, diaspora din mai multe state s-a adresat către Comisia Electorală Centrală cu solicitarea de a deschide secții de vot suplimentare în cadrul scrutinului prezidențial.

Citiți și: (DOC) Prezidențiale 2020 // Numărul secțiilor de votare deschise în Rusia ar putea ajunge la un număr record

DOC // Las Vegas-ul ar putea vota la prezidențialele din 1 noiembrie. Câte secții de votare cere diaspora din America de Nord

Prezidențiale 2020 // Diaspora moldovenească din Italia cere până la 60 secții de votare

Prezidențiale 2020 // Cetățenii R.Moldova din Marea Britanie și Irlanda solicită mai multe secții de votare

DOC // Studenții basarabeni din România se mobilizează pentru Prezidențiale. Lista localităților unde sunt solicitate secțiile de votare

Diaspora moldovenească din Franța cere mai multe secții de votare. Subiectul, discutat la CEC cu ambasadorul Pascal Le Deunff