Premierul României, Ludovic Orban, a atras, vineri, 14 august, atenţia autorităţilor din Republica Moldova să nu politizeze tema gazoductului Ungheni- Chişinău, care a fost realizat în baza unui proiect finanţat integral de statul român.

Prezent la inaugurarea tronsonului de conductă de gaz Craiova- Segarcea, aferent etapei I din conducta de transport Craiova-Segarcea-Calafat, Orban a subliniat că gazoductul Ungheni- Chişinău este "o investiţie de suflet" a României.

„Sunt investiţii extrem de importante. Unele care au fost finalizate, cum este o investiţie de suflet a României, şi anume gazoductul Ungheni-Chişinău, care a fost finalizat şi pentru care îl felicit pe domnul director general Sterian (n.r.- Ion Sterian) şi în acelaşi timp atrag atenţia autorităţilor vremelnice din Republica Moldova să nu încerce să politizeze acest subiect. Este o investiţie făcută de statul român, prin intermediul unei companii a statului român, o investiţie care a fost finanţată de noi şi care urmăreşte să ofere locuitorilor Basarabiei o sursă alternativă de alimentare cu gaz natural”, a afirmat Orban, transmite Agerpres

Amintim că, pe 7 august, premierul României, Ludovic Orban, a anunțat despre finalizarea gazoductului Ungheni - Chișinău, iar odată cu finalizarea acestei investiţii există posibilitatea furnizării gazelor naturale care provin din România în Republica Moldova.

Detalii: Gazoductul Ungheni-Chișinău a fost finalizat! Orban: O investiție care arată determinarea României în a fi alături de cetățenii R.Moldova

Două zile în urmă, prim-ministrul R. Moldova, Ion Chicu, a mulțumit României pentru investițiile făcute în realizarea gazoductului Ungheni-Chișinău. Și pentru că un asemenea obiectiv merită o dare în exploatare frumoasă, Chicu i-a lansat o invitație premierului român, Ludovic Orban, la un eveniment de lansare în funcțiune a gazoductului, pe data de 27 august.

Detalii: Chicu l-a invitat pe Orban la darea în exploatare a gazoductului Ungheni-Chișinău de Ziua Independenței

Gazoductul Ungheni-Chișinău a presupus construcția unei conducte de transport de gaze naturale în lungime de 120 km cu trei stații de predare a gazelor naturale, una în Ungheni și două în Chișinău, dar și dotarea centrului de dispecerat și dirijare de la Ghidighici. Rețeaua de transport de gaze naturale pe ruta Ungheni-Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău. Prima etapă, construcția gazoductului Iași-Ungheni, a fost finalizată în iulie 2014.