Prima ședință a grupului parlamentar de lucru pentru redresarea situației grave din agricultură, format din PDM, PSRM, PAS și PPPDA, a avut loc astăzi. La eveniment a participat și premierul, Ion Chicu. Un anunț în acest sens a fost făcut de către deputatul democrat și coordonatorul grupului, Nicolae Ciubuc.

Am avut un schimb de opinii legat de măsurile ce ar trebui întreprinse pentru depășirea crizei și satisfacerea revindecărilor agricultorilor. Am stabilit împreuna cu colegii ca mâine să avem discuții chiar de dimineață cu mai mulți responsabili din domeniu:

- ministrul Agriculturii, AIPA privind situația despăgubirilor, mersul procesului de achitate a compensațiilor, dar și evaluările pentru grupa a doua de culturi, începând cu orele 9-00;

- ministrul Finanțelor, al Economiei și al Justiției, responsabili de la BNM, Asociația băncilor, Camera de Comerț și Industrie. Va fi pusă în discuție problema declarații stării de urgenta și a efectelor asupra plăților obligatorii fata de creditori, începând cu orele 11-00;

- începând cu ora 13-00 vom examina împreună cu ministrul Finanțelor, responsabili ai Inspectoratului Fiscal, ai CNAS posibilitatea reeșalonării plăților aferente impozitelor și taxelor pentru următoarea perioada”, a anunțat parlamentarul.

Potrivit lui, deputații și-au propus ca până la sfârșitul acestei săptămâni să fie definitivat un pachet de măsuri ce vor fi aprobate de Guvern și Parlament în următoarea perioadă.

De precizat că din componența grupului fac parte deputații Nicolae Ciubuc (PDM), Alexandru Slusari (Platforma DA), Vladimir Bolea (PAS) și Radu Mudreac (PSRM).