Pentru a lua anumite decizii în suportul agricultorilor, cum ar fi majorarea fondului de subvenții, declararea stării de urgență sau instituirea vacanței fiscale, este nevoie de implicarea Parlamentului, de convocarea unei ședințe extraordinare. Cu regret, majortatea PSRM-PDM nu s-a lăsat convinsă de Platforma DA să fie stabilită o dată anume pentru ședința extraordinară. Despre aceasta a anunțat vicepreședintele Platformei DA după discuțiile de astăzi dintre PDM-PAS-PSRM-Platforma DA.

„Am constatat o diferență de abordări, cea mai mare neîntelegere a fost la stabilirea ședinței extraordinare. Opoziția a insistat pe stabilirea unei date. (...) Nici cei din PDM, nici cei din PSRM, nu au fost de acord să vină în fața presei să spună că iată în 7 zile convocăm ședința Parlamentului și lucrăm asupra agendei împreună cu Gvernul. Regretăm aceste lucru”, a spus Slusari după ședință. 

Unicul lucru la care au convenit fracțiunile este că azi la 14:00 un grup de lucru, format din câte un mebru a fiecărei fracțiuni, va începe audierea miniștrilor, reprezentanților Băncii Naționale, probabil și prim-ministrul, ca cel târziu mâine dimineață să se identifice soluți pentru fermieri, astfel încât Guvernul să vină cu anumite decizii în cadrul Parlamentlului. 

Amintim că, deputații PDM, PSRM, PAS și Platforma DA au convenit asupra creării a două grupuri de lucru privind situația din agricultură și cea legată de pandemia COVID-19. Parlamentarii vor veni cu propuneri pentru soluționarea problemelor respective și vor elabora proiecte de hotărâri pe care îl vor prezenta spre adoptare forului suprem. 

Detalii: PDM, despre rezultatele consultărilor comune cu PSRM, PAS și Platforma DA: Au fost create două grupuri de lucru

În același timp, Partidul Acțiune și Solidaritate insistă pe convocarea unei ședințe extraordinare a Parlamentului pentru a găsi soluții privind situația din agricultură și cea legată de pandemia COVID-19.

Detalii: PAS, după prima rundă de consultări cu PDM, PSRM și Platforma DA: Insistăm pe ședința extraordinară a Parlamentului