Câștig de cauză în instanță pentru Partidul Unității Naționale (PUN), în cazul arborării drapelului României în fața sediului formațiunii. Se întâmplă după ce PUN a fost reclamat la procuratură pentru arborarea tricolorul românesc, de către Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, asociată deseori cu PSRM. Ulterior partidul a fost amendat, dar a atacat decizia în judecată. Într-un final, dreptatea a fost de partea formațiunii unioniste, iar instanța de judecată a încetat procesul contravențional în privința PUN, din motiv că nu există faptul contravenției. Despre aceasta anunță vicepreședintele și juristul PUN, Ion Cobîșenco.

„E legal să porți tricolorul în piept și în suflet! Unii văd ciobul din ochiul altuia, dar nu văd bârna din propriul ochi. Cam aici se rezumă acțiunile unei așa-zise „mișcări” care promovează deschis valorile și interesele Rusiei și nu ezită în schimb să atace forțele unioniste. Un exemplu elocvent ar fi sesizarea adresată forțelor de ordine a acestei organizații (căreia nu-i voi face reclamă), prin care se plânge că PUN ar fi arborat ilegal drapelul de stat al României la ușa sediului de partid. În schimb, ei se fac că plouă atunci când trec pe lângă Centrul cultural rus, acolo unde flutură falnic steagul ocupanților; nu observă atunci când ditamai președintele R.Moldova schimonosește și profanează simbolurile de stat, le reproduce în funcție de anturaj. Da, acel președinte care se declară cel mai vrednic enoriaș al Bisericii Ortodoxe, iar cu prima ocazie elimină crucea din ciocul vulturului imprimat pe stemă. Totuși, această „Mișcare” duplicitară crede că mizeria pe care o varsă asupra istoriei va fi ignorată doar pentru că ei reprezintă ultima verigă a lanțului trofic creat de Kremlin”, scrie Cobîșenco pe pagina sa de Facebook. 

Totodată, acesta a subliniat faptul că procesul verbal cu privire la contravenție a fost întocmit ilegal și că, în continuare, PUN va ține arborat tricolorul României, în semn de recunoștință față de istorie și va lupta pentru ca adevărul să triumfe.

„Spuneam anterior că Partidul Unității Naționale va contesta procesul-verbal întocmit ilegal de agentul constatator. Astăzi, magistrații ne-au dat câștig de cauză pe marginea acestui subiect. Sperăm că cel puțin instanța de judecată îi va trezi la realitate pe acești „activiști”. Drapelul României va rămâne arborat în fața sediului PUN, pentru că noi nu ne uităm istoria, ne cunoaștem și respectăm rădăcinile și vom lupta până în pânzele albe pentru ca adevărul să triumfe, iar vânzătorii de neam și Țară să se facă neauziți”, a conchis vicepreședintele PUN. 

Amintim că, în octombrie 2019, Mișcarea de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, asociată deseori cu PSRM, a expediat un demers procurorului general interimar, în care care ca Partidul Unității Naționale (PUN) să fie tras la răspudnere pentru arborarea drapelului României.

Detalii: DOC // PUN reclamat la procuratură pentru arborarea tricolorul românesc

Ulterior, PUN a fost amendat pentru acest fapt, iar reprezentanții formațiunii spuneau că au fost sancționați în mod ilegal, iar scopul acestei sancțiuni a fost absolut politic.

Detalii: DOC // Un partid unionist a fost amendat pentru arborarea drapelului românesc în fața sediului