Deputatul Nicolae Ciubuc, șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la APCEMN, a fost ales în funcția de Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră.

Alegerile au avut loc în cadrul celei de-a 55-a sesiuni plenare a APCEMN, care a avut loc astăzi, în format on-line.

Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră a fost creată în 1993, la Istanbul. În prezent, APCEMN include delegații ale Parlamentelor din 12 state membre ale Organizației pentru Cooperarea Economică la Marea Neagră: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina.