Sesizarea depusă la Autoritatea Națională de Integritate de către vicepreședintele Platformei DA, deputatul Igor Munteanu, pe subiectul unor achitări ilicite din numele lui Igor Dodon, a fost conexată la dosarul de control al averii și intereselor personale ale președintelui RM. Deputatul spune că are așteptări mari de la inspectorii de integritate ai ANI, care trebuie să-și facă onorabil lucrul, potrivit legii și standardelor de integritate care trebuie să stea în capul mesei.

De precizat că Igor Munteanu a sesizat ANI și Procuratura Anticorupție la 15 iulie asupra faptului transmiterii unor sume bănești unor cetățeni din or. Comrat, în contextul vizitei Președintelui Igor Dodon în UTA Găgăuzia. Atunci, după ploile abundente din perioada 6-10 iulie din UTAG, mai multe gospodării din Comrat au fost inundate, iar în timpul aflării acolo a lui Dodon, unor cetățeni din Comrat li s-au transmis plicuri cu bani (15.000 lei), cca 250.000 în total, fără a preciza din ce fonduri au fost achitate aceste sume, în condițiile în care instituția Președintelui nu are nicio competență de a interveni în cazul unor situații excepționale.

Detalii: Deputatul Igor Munteanu a sesizat ANI și PA. Dodon ar fi oferit bani unor locuitori din Comrat