Partidul Socialiștilor a procedat cu deputatul Ștefan Gațcan exact cum acționa NKVD-ul lui Stalin, iar pentru aceste gesturi Bruxellesul trebuie să sancționeze R. Moldova. Opinia a fost exprimată de analistul politic de la București, Cristian Hrițuc, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta susține că „regimul Dodon a ajuns precum regimul sovietic din anii 50, când opozanții dispăreau peste noapte”.

„Toată poveste din aceste zile, demisia lui Gațcan, urmărirea lui în trafic de către doi deputați PSRM, oprirea și amenințările, aducerea în birourile partidului, obligarea acestuia să semneze renunțarea la mandat și scoaterea acestuia din țară sunt acțiuni care seamănă identic cu cele făcute de NKVD lui Stalin. Disperarea lui Dodon de a nu pierde puterea în pragul alegerilor prezidențiale l-a împins la gesturi extreme. Acesta este un moment în care Vestul ar trebui să aplice sancțiuni Republicii Moldova. Nu poți să ai un Acord de Asociere cu un stat în care deputații sunt sechestrați, obligați să semneze acte și după aceea scoși din țară forțat”, scrie analistul.

Totodată, Hrițuc susține că este momentul ca opoziția să conștientizeze că „regimul Dodon trebuie dărâmat”.

„Dacă și în condițiile astea, Maia Sandu și opoziția din țară nu înțeleg că este vital ca regimul Dodon să fie dărâmat cât mai repede, dacă nu înțeleg că Republica Moldova este în pericol să ajungă stat bananier, atunci își merită soarta”, mai afirmă analistul.

Amintim că, deputatul Ștefan Gațcan ar fi fost sechestrat și intimidat de deputații socialiști, după anunțul privind aderarea la grupul Pro Moldova. Ulterior, Gacan și-a depus mandatul de deputat și ar fi părăsit R. Moldova. PSRM neagă toate acuzațiile privind presiunea și sechestrarea lui Gațcan.