Autoritățile ar putea aplica amenzi pentru „efectuarea agitației electorale în timpul procesiunilor și/sau slujbelor religioase, precum și în locurile/localurile unde acestea se desfășoară”. Amenzile ar putea fi aplicate atât persoanelor care fac agitația electorală, cât și conducătorilor cultelor. Astfel de propuneri cu privire la modificarea legislației au fost expediate de către Comisia Electorală Centrală în adresa Parlamentului.

De precizat că la moment, Codul Contravențional prevede aplicarea amenzilor pentru agitația electorală doar în ziua votării, sau în ziua precedentă alegerilor.

Articolul 52 (Agitația electorală): „Efectuarea agitației electorale în ziua alegerilor sau în ziua precedentă alegerilor, se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice ori cu amendă de la 35 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau candidatului electoral”.

În acest sens, CEC propune ca amenzile să fie aplicate după cum urmează:

1. Efectuarea agitației electorale în ziua alegerilor sau în ziua precedentă zilei alegerilor se sancționează cu amendă de la 40 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

2. Efectuarea agitației electorale în timpul procesiunilor și/sau slujbelor religioase, precum și în locurile/localurile unde acestea se desfășoară se sancționează cu amendă de la 30 la 50 de unități convenționale aplicate persoanei fizice, cu amendă de la 50 la 60 de unități convenționale aplicată conducătorilor cultelor sau ai părților lor componente, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanelor juridice.

3. Implicarea sub orice formă a organizațiilor necomerciale, sindicale, de binefacere în campania electorală se sancționează cu amendă de la 30 la 50 de unități convenționale aplicată persoanei fizice/persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

4. Organizarea transportării alegătorilor spre secția de votare în ziua votării în scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidați se sancționează cu amendă de la 60 la 80 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere și persoanei juridice.

5. Utilizarea discursului de ură și/sau instigarea la discriminare în cadrul campaniei electorale și/sau în materialele de agitație electorală se sancționează cu amendă de la 150 la 250 de unități convenționale aplicată candidaților în alegeri.

Propunerile respective au fost expediate Guvernului și Parlamentului spre examinarea oportunității de modificare a legislației electorale și celei conexe.

De precizat că în cadrul alegerilor prezidențiale din 2016, asociația „Promo-LEX" a constatat implicarea clericilor Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove în campania electorală prin susținerea candidatului Igor Dodon. În repetate rânduri, mai multe fețe bisericești și-au exprimat preferințele politice și chiar au îndemnat oamenii să voteze anumiți candidați.