Deputatul PSRM și președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea, este acuzat de falsificarea raportului la proiectul de lege cu privire la ONG-urile. Potrivit deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, socialistul a introdus în sinteza raportului mai multe amendamente care nu au fost discutate la ședința CJNI.

Domnul Bolea a falsificat raportul Comisiei. Noi am aprobat un raport în ședință, iar dumnealui, singur, printr-un abuz de putere, a introdus încă șase amendamente în sinteza care a pus-o la dispoziția deputaților”, a declarat el.

Ulterior, și vicepreședintele Parlamentului, liderul fracțiunii Platofrma DA, Alexandru Slusari, a solicitat convocarea Comisiei juridice pentru a lua act de încălcările comise de Bolea.

Dat fiind faptul că s-a constatat că domnul Bolea a falsificat procesul-verbal și raportul Comisiei juridice, noi solicităm o pauză de 30 de minute pentru a convoca ședința Comisiei juridice, să fie luat act de ceea ce a făcut domnul Bolea, să fie corectat acest lucru”, a declarat el.

Amintim că miercuri, 11 iunie, Comisia juridică a respins propunerile lui Bolea cu privire la adoptarea unui nou raport la Legea ONG-urilor.

Detalii: Amendamentele propuse de socialiști la Legea ONG-urilor, blocate în Comisia juridică

Precizăm că adoptarea Legii ONG-urilor este una din condiționalitățile Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară.

Detalii: (SURSE) Legea ONG-urilor // Coaliția PSRM-PDM vrea să modifice componența Comisiei juridice pentru a vota amendamentele lui Bolea