Igor Dodon vine cu o reacție după ce deputatul Iurie Reniță a publicat noi imagini video în care apare președintele alături de Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov. Potrivit lui, acestea „sunt imagini din aceeași partidă de șah dinaintea debarcării regimului oligarhic”.

Pentru cei care au cerut un comentariu referitor la noile imagini publicate de conservele oligarhice, răspund: acelea sunt imagini din aceeași partidă de șah dinaintea debarcării regimului oligarhic. Așa s-a jucat acea partidă de șah politic cu un adversar periculos. S-a jucat abil, inteligent și cu șah-mat (checkmate) la final. Perdanții-oligarhi au rămas doar cu fuga și răzbunarea. Iar țara și cetățenii au avut de câștigat”, a scris Dodon pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Iurie Reniță a publicat noi imagini video cu președintele Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov. În înregistrare, președintele spune că dă rapoarte către conducerea Federația Rusă, dar și îl elogiază pe vicepremierul de atunci Dmitrii Kozak că este un negociator bun dar și că pentru țara sa (n.red. Federația Rusă) este în stare să facă totul. La fel, Dodon mărturisește lui Vlad Plahotniuc că ar expedia periodic notițe liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, prin care l-ar informa despre situația din Republica Moldova.

Detalii: Dodon se laudă lui Plahotniuc: „Eu tot timpul îi scriu notele lui Putin”

Detalii: VIDEO // Noi imagini cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov publicate de deputatul Iurie Reniță. Dodon: „Eu am strigat la Kozak”