Fostul ambasador al Republicii Moldova în Austria, Slovacia și la OSCE, Andrei Popov, a fost numit ambasador cu misiuni speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Informația a fost confirmată pentru DESCHIDE.MD de ministrul de Externe, Oleg Țulea.

Amintim că în timpul Guvernului Maia Sandu, Andrei Popov a fost numit șef de cabinet al ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicolae Popescu. După ce s-a aflat că Popov este nașul de cununie al lui Popescu, acesta a fost nevoit să plece din funcție. 

Popov este președintele Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS). A fost deputat al Parlamentului Republicii Moldova (2009), viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (2009-2013) și Ambasadorul Republicii Moldova în Austria, Slovacia și OSCE cu sediul la Viena (2013-2016).

În perioada 2004-2009, Andrei Popov a lucrat ca director executiv al Asociației pentru politică externă din Moldova. Din 1997 până în 2004, el a lucrat în serviciul diplomatic, în calitate de secretar II la Ambasada Republicii Moldova la Washington (1997-2004), și director adjunct, ulterior director, al Departamentului securitate internațională al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova (2001-2004).