Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” anunță că va fi prezentă în sala de plen a Parlamentului vineri, 5 iunie.

Într-un comunicat al formațiunii, PAS amintește că la 21 mai, Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței de plen pentru 21-29 mai 2020. În cadrul ședinței plenare din 22 mai 2020 au fost examinate toate proiectele ce au fost incluse în prima săptămână de lucru, iar în săptămâna următoare urmau a fi examinate proiectele aprobate spre examinare în perioada 28-29 mai. Urmare constatării îmbolnăvirii unui deputat cu virusul COVID-19 şi emiterea Dispoziției Președintelui Parlamentului nr. 59 din 22.05.2020, a fost anunțată o pauză pentru testarea deputaților, implicit, indirect a fost instituit un regim de autoizolare individuală.

PAS susține că un simplu calcul matematic arată că perioada de autoizolare individuală a deputaților expiră la 4 iunie 2020. Astfel, chiar dacă nu se convoacă Biroul permanent al Parlamentului pentru aprobarea unei noi ordini de zi a ședinței în plen pentru ziua de vineri 5 iunie, întrucât ordinea de zi aprobată prin Decizia Biroului permanent 21 mai 2020 (completată suplimentar în ședința organului legislativ din 22 mai 2020) nu a fost examinată integral, continuarea ședinței plenului Parlamentului în ziua de vineri, 5 iunie, este perfect legală și regulamentară.

Din acest motiv Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” solicită continuarea/organizarea ședinței în plen, vineri, 5 iunie.

„Anunțăm, pe această cale, că deputații Fracțiunii parlamentare a „Partidul Acțiune și Solidaritate, Blocul ACUM” vor fi prezenți în sala de plen a Parlamentului vineri, 5 iunie, pentru continuarea ședinței Parlamentului în vederea adoptării proiectelor de acte legislative necesare îndeplinirii condiţiilor stabilite prin Memorandumul încheiat cu Uniunea Europeană. Îndeplinirea acestor condiții va aduce Republicii Moldova 30 de milioane de euro - bani atât de necesari cetățenilor țării în aceste clipe foarte grele”, a precizat Igor Grosu.