Deputatul socialist testat pozitiv la COVID-19, Vladimir Mizdrenco, a ignorat dispoziția Zinaidei Greceanîi cu privire la respectarea măsurilor de protecție în cadrul clădirii Legislativului. Atât la ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 20 mai, dar și la ședința plenară a Parlamentului, Mizdrenco nu a purtat măști sau mănuși de protecție.

Ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 20 mai a durat mai bine de patru ore. În toată această perioadă, Mizdrenco a evitat să poarte echipamentul de protecție, deși distanța dintre deputați a fost mai mică de 1,5 m. Alături de deputat au stat colegii săi din cadrul fracțiunii, Vladimir Odnostalco și Ștefan Gațcan. Odnostalco a fost „echipat”, iar Gațcan a preferat să poarte doar masca de protecție.

Ulterior, în ziua de joi, 21 mai, Mizdrenco a participat la ședința plenară a Parlamentului și, din nou, s-a ivit fără echipament de protecție. Alături de socialist au stat colegii săi, cei doi deputați din cadrul circumscripțiilor uninominale din Bălți – Alexandr Nesterovschi și Alexandr Usatîi. Nesterovschi, ca și Mizdrenco, nu a purtat echipamentul de protecție.

De precizat este că ședința Parlamentului din 21 mai a durat aproape 10 ore.

Amintim că luni, 25 mai, socialistul Vladimir Mizdrenco a fost testat pozitiv la COVID-19. Anterior, și democratul Eugeniu Nichiforciuc a fost diagnosticat cu noul coronavirus.