Președintele filialei Partidului Național Liberal (PNL) din Republica Moldova, Adrian Dupu, afirmă că prim-ministrul Ion Chicu ar trebui să renunțe la cetățenia României, după ce a adus astăzi mai multe critici dure statului român și în special președintelui Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova, Siegfried Mureșan.

„Prim-ministrul Moldovei, Ion Chicu, o ia pe urmele Vioricăi Dăncilă și ne numește “ăștia”. Bineînteles, fiind puțin mai analfabet decât Veo, el scrie „ăștea”. Nu știu unde s-a aflat Chicu în ultimii ani, dar aș vrea să îl informez că datorită europarlamentarilor PNL, în frunte cu Siegfried Muresan, Republica Moldova a primit cel mai mare suport posibil din partea Uniunii Europene. Domnule Chicu, dacă „băiețașii ăștea români” suntem niște ratați, iar România e așa de rea, ai un pic de demnitate și renunță la cetățenia română”, scrie Dupu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, astăzi, după ce europarlamentarul Siegfried Mureșan a scris că Guvernul actual al R.Moldova a eșuat în implementarea reformelor, premierul Ion Chicu a publicat un text ofensiv la adresa acestuia, utilizând calificative și un limbaj non-diplomatic, agresiv. Mai mult, în postare, prim-ministrul aduce critici și României, scriind că aceasta „geme de cea mai mare corupție din Europa”, asta în condițiile în care Guvernul de la București a oferit o donație de aproape 3,5 milioane de euro pentru R.Moldova în lupta cu COVID-19.

Totodată, în această dimineață, Ion Chicu, scria că cel mai important obiectiv este „Unirea” cu Uniunea Europeană.

Detalii: Răspuns obraznic al premierului Chicu pentru europarlamentarul Siegfried Mureșan

Precizăm că nu este pentru prima dată când premierul R.Moldova, Ion Chicu, utilizează astfel de formulări în adresa UE și a reprezentanților săi. Anterior, în timp ce ocupa funcția de consilier al președintelui Igor Dodon, acesta publica un text critic în adresa partenerilor de dezvoltare. Totuși, acestea au fost șterse de pe pagina sa imediat după ce a fost desemnat candidat la fotoliul de prim-ministru. Ambasadorul UE la Chișinău reacționase la aceste declarații, spunând că, totuși, „R.Moldova se poate baza pe sprijinul consecvent al Uniunii Europene”.