„Dacă nu reformăm țara ne-o pierdem, dragi moldoveni”, scrie Ion Chicu într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta afirmă că dacă societatea noastră ar fi avut un grad înalt de educație atunci zvonurile despre „contaminarea 5G” sau „cipizarea prin vaccin”, nu ar putea să prindă teren. Pentru a educa cetățenii Chicu enumeră o serie de măsuri și reforme care ar trebui să culmineze cu „unirea” R. Moldova cu Uniunea Europeană.

„În cel mai apropiat timp trebuie să schimbăm lucrurile astfel, încât să putem majora măcar de 3 ori salariile la pedagogi, medici și alte categorii de intelectuali, care pot să ne ”lumineze” țara și pe noi toți. Cât de neverosimil n-ar părea asta, dar e absolut realistic. Trebuie voință și zero toleranță față de populism. Chiar mai mult, cred că și conjunctura politică este una favorabilă, dacă considerăm componența Parlamentului. Majoritatea parlamentară actuală, plus deputații din PAS și PPDA, înțeleg perfect situația în care a ajuns țara după 30 de ani de dezmăț”, scrie Chicu.

Prim-ministrul menționează că avem nevoie de reforma administrativ-teritorială, de revoluție în justiție, de reforma educație și de investiții masive în infrastructură, agricultură și zootehnie.

„Și, ultima în listă, dar dar CEA MAI IMPORTANTĂ – Unirea! Cu Uniunea Europeană, desigur! Nu este o utopie. Dacă facem ce-i scris mai sus – obiectivul va fi foarte aproape!”, afirmă Chicu.