Deputații din cadrul mai multor fracțiuni de opoziție solicită izolarea deputaților PDM după ce colegul lor, Eugen Nichiforciuc, a fost testat pozitiv la COVID-19.

Vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, s-a adresat ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, și șefului ANSP, Nicolae Furtună, să explice cum ar trebui să procedeze Legislativul, ținând cont de faptul că Nichiforciuc a participat miercuri, 20 mai, la ședința fracțiunii și a interacționat cu mai mulți colegi.

Totodată, vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a menționat că există riscul ca alți parlamentari să fie infectați de la colegii din cadrul PDM. În acest sens, a spus ea, ar fi binevenită autoizolarea democraților.

Andrian Candu, președintele grupului „Pro Moldova”, a spus că Parlamentul dă un exemplu negativ cetățenilor R.Moldova pentru că renunță să respecte recomandările de autoizolare în cazul în care o persoană este testată pozitiv.