Deputatul socialist Vasile Bolea a cerut recuzarea judecătorului Curții Constituționale, Nicolae Roșca, de la examinarea subiectului cu privire la constituționalitatea prevederilor acordului de credit din partea Federației Ruse. Motivul invocat de parlamentarul PSRM – Roșca a fost candidat al blocului ACUM la scrutinul parlamentar din 24 februarie 2019, pe cota PAS. Totuși, magistrații Înaltei Curți i-au respins solicitarea, considerând-o drept nemotivată.

În apărarea lui Roșca au venit reprezentanții „Pro Moldova”, PAS și PPDA care au atras atenția asupra faptului că Vasile Bolea sfidează legislația și încearcă să pună presiune pe magistrații Curții Constituționale.

Socialistul Bolea n-a fost sprijinit nici măcar de ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, care a declarat că se abține de la comentarii, ținând cont de faptul că Nicolae Roșca i-a fost profesor și coleg de avocatură.

Detalii: Creditul rusesc // Bolea vede paiul din ochiul PAS, dar nu vede bârna din ochiul PSRM. Vrea recuzarea unui judecător de la CCM

Amintim că magistrații CCM examinează astăzi legalitatea prevederilor creditului rusesc de 200 milioane de euro. Sesizările au fost depuse de deputații „Pro Moldova”, PAS și PPDA care au atras atenția asupra mai multor nereguli depistate în acordul de credit de 200 milioane de euro din partea Rusiei. Potrivit reprezentanților opoziției, documentul contravine intereselor naționale și Constituției R.Moldova, dar și ar pune în pericol securitatea economică a statului.

De precizat că anterior magistrații Înaltei Curți au acceptat cererea de autorecuzare a unui alt magistrat, Eduard Ababei. Motivul invocat - judecătorul se află în relații de rudenie cu ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, negociatorul din partea autorităților R.Moldova a acordului de credit.