(UPDATE) Magistrații Curții Constituționale au acceptat cererea de recuzare a colegului său, judecătorului Eduard Ababei, de la examinarea subiectului cu privire la creditul rusesc.

Judecătorul Curții Constituționale, Eduard Ababei, și-a prezentat autorecuzarea de la examinarea subiectelor cu privire la creditul rusesc. Motivul invocat de magistrat - relațiile de rudenie cu ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, care a fost responsabil de elaborarea acordului de credit de 200 de milioane de euro din partea Rusiei.

Amintim că anterior, deputatul PAS Sergiu Litvinenco a anunțat că va depune o cerere de recuzare a judecătorului Eduard Ababei de la examinarea sesizărilor pe marginea Acordului de împrumut.

„Serghei Pușcuța, conform Opiniei Guvernului depusă la Curtea Constituțională, a fost negociatorul Acordului de împrumut cu Federația Rusă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului spune că un judecător care este în relații de rudenie cu un participant la proces nu poate fi considerat imparțial. Deci, la baza cererii mele stau argumente solide bazate pe jurisprudența Curții Europene. Nu fantasmagorii de genul ”atașamentului moral” precum a declarat ieri Vasile Bolea”, scrie Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Detalii: DOC // Pușcuță a negociat, cumnatul îl „judecă” // PAS cere recuzarea unui judecător de la CCM