Igor Dodon nu va fi tras la răspundere pentru „imixtiune în activitatea judecătorilor Curții Constituționale”. Cel puțin asta rezultă dintr-un răspuns expediat de Procuratura Generală deputatului Sergiu Sîrbu, după ce ultimul a depus o interpelare în acest sens. Instituția afirmă că unul dintre argumentele pentru care acesta nu va fi sancționat este imunitatea pe care o are președintele în exercitarea mandatului.

„Potrivit art. 396 Cod Contravențional, procurorul nu are competența de constatare și examinare a unor fapte pasibil de încadrare ăn dispoziția art. 317 Cod Contravențional. În același timp, de reținut că, conform art. 81 al Constituției Republicii Moldova, Președintele Republicii Moldova se bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exrcitarea mandatului”, se arată în răspunsul semnat de adjunctul procurorului general, Iurie Perevoznic.

Totuși, acesta mai spune că, în asemenea circumstanțe, deputatul poate iniția procedura de aplicare a răspunderii politice, conform art. 9 din Constituție.

Vom preciza că, potrivit acestui articol, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, președintele poate fi suspendat din funcție cu votul a două treimi din deputați. Totodată, propunerea de suspendare poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați.

FOTO DOC: Facebook// Sergiu Sîrbu