Opoziția vine cu reacții după ce astăzi, 9 aprilie, premierul Ion Chicu a anunțat că magistrații de la Curtea Constituțională au decis suspendarea Legii pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea.

Deputatul fracțiunii parlamentare Platfroma DA susține că premierul ar trebui să fie demis după pandemie și tras la răspundere, iar declarațiile fcute astăzi de el sunt „iresponsabile”.

„Chicu este un mincinos care după pandemie nu doar că trebuie demis, dar trebuie să răspundă și pentru toate deciziile pe care le-a luat în ultima perioadă, pentru achizițiile netransparente și cu tentă frauduloasă, pentru ura care o seamănă în societate, pentru minciunile grosolane și pentru deciziile asumate în interesul unor grupuri mici de șmecheri din anturajul guvernării.

Vă anunț că la solicitarea mea de a suspenda trei prevederi care aveau drept scop îmbogățirea unor grupuri de interese printre care se numără și niște deputați din Parlamentul Republicii Moldova, adoptate prin asumarea de Guvern, Curtea Constituțională și-a lărgit atribuțiile și a suspendat aplicarea întregului pachet de legi din asumarea Guvernului până la examinarea în fond a cauzei care va avea loc luni, la ora 12.00. Chiar și în situația de criză, un grup mic de persoane care s-a pomenit la guvernare prin diferite conjuncturi nu poate face ce le trăsnește prin cap. Mai presus decât mine, decât Chicu, Dodon, decât acești vremelnici „nacialniși” sunt legile, Constituția și oamenii acestui stat.

Consider declarațiile prim-ministrului Chicu absolut iresponsabile, mincinoase și care în plină criză pandemică instigă societatea la ură. Prin aceste declarații prim-ministrul a trecut toate liniile roșii și în consecință, imediat după depășirea crizei epidemiologice vom aplica toate metodele legale pentru destituirea lui Ion Chicu din funcția pe care o deține”, a scris Plângău pe pagina sa de Facebook. 

Detalii: Curtea Constituțională suspendă legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

La rândul său, liderul Platformei DA, a declarat într-un live pe Facebook că „mesajul premierului ca o instigare la ură” și susține că va cere ca imediat după depășirea crizei epidemiologice premierul să-și de demisia. Totodată, acesta a solicitat public includerea în componența Comisiei pentru Situații Excepționale a președinților fracțiunilor parlamentare. „Acest Guvern este unul de cacao”, a ținut să specifice Năstase.

În același timp, liderul grupului parlamentar „Pro Moldova”, Andrian Candu, spune că pentru măsurile de combatere a crizei generate de COVID-19 este suficientă o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale. 

„Dragi guvernanți, vă felicit cu o nouă gafă publică de proporții. Cât de mari trebuie să fie încălcările pentru ca să fie recunoscute de o Curte în care ați delegat foștii voștri fruntași de partid? Stare de urgență nu înseamnă dezlegare pentru corupție, abuzuri și încălcări.

Nu vom permite să vă faceți de cap cât timp oamenii stau acasă și să profitați de situația complicată din țară. Comisia pentru situații excepționale putea și poate în continuare să aprobe cu efect imediat suport pentru oameni, Parlamentul ar fi putut vota în două lecturi legea, pentru ca deja în aceiași zi să fie promulgată, au fost și sunt instrumente legale eficiente pentru susținerea populației și a medicilor. Nu sunt și nu credeți că veți avea vreodată instrumente suficiente pentru abuzuri și corupție. Faceți treabă și lăsați jocurile.

Felicit toți colegii din Parlament cu această mică victorie pentru statul nostru de drept. Și da, dle prim-ministru Chicu, Guvernul poate aplica toate măsurile enumerate de dvs printr-o simplă dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale”, scrie Candu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că, astăzi Curtea Constituțională a decis suspendarea până la examinarea în fond a legii prin care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului. Decizia are la bază sesizarea depusă de deputatul Dinu Plângău. Autorul a solicitat suspendarea a trei prevederi din lege, însă CC a suspendat întreg actul. 

Vezi și: Modificările fiscale asumate de Chicu, contestate de cinci ori la CCM