Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, iniţiază procedura de contestare a rezultatelor concursului de alegere a lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general, conștientizând de la bun început că orice hotărâre legată de acest subiect va fi anticonstituțională. Acest lucru reiese din Hotărârea Curții Constituționale din 19 decembrie 2016.

Amintim că atunci, deputatul PLDM Grigore Cobzac a sesizat CCM cu privire la eventualele încălcări de către Eduard Harunjen a Legii cu privire la Procuratură atunci când a candidat la șefia Procuraturii Generale.

Printre „încălcările” observate de parlamentar se regăsea și argumentul de azi a lui Dodon precum că Harunjen nu putea fi înaintat în calitate de candidat pe motiv că legislația interzice persoanelor ce dețineau funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, în ultimele şase luni, să candideze la funcţia de procuror general.

Curtea constată că de la etapa la care funcția de Procuror General a devenit vacantă Procurorul General interimar nu a participat la nici o ședință a Consiliului Superior al Procurorilor, în calitate de membru al acestuia;

Curtea menționează că dl Eduard Harunjen a participat la ședințele CSP doar în calitate de candidat la funcția de Procuror General de rând cu alți candidați;

Curtea subliniază că rațiunea normei, prin care se interzice de a candida la funcția de Procuror General, persoanei care în ultimele 6 luni a deţinut calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, a fost de a evita participarea acesteia la emiterea deciziilor care ulterior ar favoriza participarea la concurs”, a răspuns atunci CCM liberal-democratului.

Igor Dodon a anunțat azi că iniţiază procedura de contestare a rezultatelor concursului de alegere a lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general. Şeful statului a menționat că normele de drept ce stabilesc procedura și limitele desfășurării concursului au fost sfidate de către Consiliul Superior al Procurorilor.