Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, vrea pedepse pentru acțiuni la care personal a recurs mai mulți ani în urmă. În cadrul vizitei sale în Federația Rusă, șeful statului a acordat un interviu pentru jurnalistul Dmitrii Kiselev, în care a declarat că va veni în Parlament cu o inițiativă legislativă care interzice „traseismul politic”.

Potrivit lui Dodon, deputații trebuie „să fie legați” de partidele și fracțiunile pe listele cărora au acces în Legislativ.

Deputații trebuie să fie controlați mai strict și să fie legați de partidul sau fracțiunea pe listele căreia au ajuns în Parlament. Trebuie de interzis, la nivel legislativ, să treacă dintr-o fracțiune în alta”, a menționat șeful statului, adăugând că anul acesta va veni cu o inițiativă legislativă.

Amintim că în noiembrie 2011, trei deputați din fracțiunea PCRM (Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Veronica Abramciuc) au anunțat despre plecarea sa de la comuniști. Pe 28 septembrie 2012 la ei s-a alăturat Ion Ceban, actualul purtător de cuvânt al șefului statului.

Anume plecarea celor trei din PCRM și votul lor ulterior pe 16 martie 2012 pentru Nicolae Timofti la funcția de președinte al Republicii Moldova a salvat Alianța pentru Integrarea Europeană-2 de la alegeri parlamentare anticipate, fapt confirmat de mai mulți politicieni proeuropeni, inclusiv de Marian Lupu și Mihai Ghimpu.