Deputatul Iurie Reniță informează că a expediat Procuraturii Generale copia contractului cu offshore-ul din Bahamas, proba finanțării ilegale a lui Igor Dodon și PSRM.

Sesizarea oficială către Procuratura Generală a fost semnată de deputații Octavian Țâcu, Lilian Carp și, respectiv, Iurie Reniță.

Potrivit deputatului, dosarul „Bahamas” este „testul actului de justiție din partea Procuraturii Generale”, iar „schemele de spălare de bani și finanțări ilegale a partidelor și a actorilor politici, nu sunt mai puțin periculoarea decât alte probleme grave”. 

„În opinia noastră, documentele prezentate Procuraturii Generale constituie rezonabile temeiuri juridice pentru a proceda la o investigație imparțială, obiectivă și responsabilă privind spălarea de bani și finanțarea PSRM-ului în campania prezidențială din anul 2016”, scrie Reniță pe pagina sa de Facebook. 

Parlamentarul este sigur că „după aproape 4 ani de la precedentele alegeri prezidențiale, cetățenii își aduc foarte bine aminte cum orașul Chișinău și întreaga R. Moldova a fost împânzită cu imaginea coloră și fericită a lui Igor Nikolaievici Dodon, suplimentată de panourile mari cu lozinci triumfaliste ale socialiștilor”.

„Avea suficiente motive Dodon să fie îmbujorat: operațiunea „Bahamas” a decurs de minune, iar partenerul său de nădejde - Vladimir Plahotniuc - a avut grijă ca dosarul respectiv să fie conservat. Iată că după 4 ani de la „operațiunea Bahamas” este absolut necesar ca Procuratura Generală să facă lumină asupra acestui caz revoltător de imixtiune externă și complicitate internă în compromiterea alegerilor prezidențiale”, menționează Reniță. 

Deputatul ține să specifice că, (n.r. semnatarii sesizării) „nu și-au propus propus să substituie structurile de anchetă și investigații ale statului, dar mandatul care le-a fost acordat cetățenii noștri îi obligă să combată schemele de finanțări ilegale a proceselor electorale”.

„Suntem în așteptarea unor acțiuni concrete, în strictă conformitate cu prevederile legale, din partea Procuraturii Generale și a șefului acesteia, Alexandru Stoianoglo. Suntem siguri că același lucru și-l doresc toți cetățenii R. Moldova”, a conchis deputatul. 

Amintim că, ieri, 23 martie, deputatul Iurie Reniță a făcut public contractul de împrumut de 1 milion 500 mii euro între “WESTERBY LIMITED” (Bahamas) și “EXCLUSIV MEDIA” S.R.L. (Republica Moldova), documente care confirmă spălarea de bani din Federația Rusă, prin filiera Bahamas, și finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale a lui Igor Dodon din 2016.

Detalii: DOC // Reniță publică contractul cu offshore-ul din Bahamas, probă a finanțării ilegale a lui Dodon și PSRM