Permierul Pavel Filip spune că declarațiile președintelui Dodon din ultima perioadă nu reprezintă riscuri practice în general, însă de fiecare dată după astfel de declarații Guvernul trebuie să neutralizeze aceste declarații.

În cadrul briefingului în care Pavel filip și-a prezentat raportul de activitate la un an de zile de învestire, premierul a fost întrebat de presă dacă declarațiile președintelui Dodon din ultima perioadă reprezintă un pericol pentru Republica Moldova?

„Riscuri practice nu cred că sunt foarte multe, luând în considerație Constituția Republicii Moldova, pentru că toate declarațiile care au fost făcute până acum și care bănuiesc că vor urma și în continuar,e nu vor avea efecte practice, nemijocit, aici, la Chișinău. Aceste declarații nu pot schimba programul de activitate al Guvernului și a majorității parlamentare”, a precizat șeful Cabinetului de miniștri. 

Premierul mai spune că pe de altă parte Executivul este pus de fiecare dată în situația în care să combată aceste declarații, lucru care necesită efort și energie. 

„Pe de altă parte am nimerit într-o situație puțin delicată, pentru că și președintele Republicii Moldova are deplasări peste hotare, are vizite oficiale și face declarații și toată lumea este deprinsă să atragă atenția la declarațiile șefului statului. De aceea de fiecare dată după asemenea declarații, necesită energie din partea Guvernului pentru a veni întru neutralizartea acestor declarații și de a demonstra că în RM nu se schimbă nimic”, a declarat Filip. 

Prim-ministrul a mai adăugat în acest context că este un luru rău faptul că politicienii încearcă să disperseze societatea. 

„Am spus de la început că îmi doresc să avem o conlucrare cu președintele RM. Toate forțele politice, la nivel declarativ se declară că vor să muncească pentru binele cetățenilor și atunci prin comunicare se poate găsi acest numitor comun pentru ca cetățenii să vadă schimbarea. Prea mult timp politicienii au dezbinat societatea Republicii Moldova și este un lucru foarte rău pentru că în discuții trebuie puse subiecte care unesc societatea, indiferent de etnie indiferent de limba pe care o vorbim”, a conchis șeful Executivului.   

În discursul său Pavel Filip a precizat că „au apărut o serie de bruiaje politice în spațiul public al ultimelor zile, de aceea a reconfirmat încă odată mesajul ferm pentru partenerii de dezvoltare și pentru investitori: „Vă asigur că vectorul de politică externă al Republicii Moldova este cel european și atât Guvernul pe care îl conduc, cât și Parlamentul vor implementa Acordul de Asociere cu toată determinarea. Aceste două instituții sunt total responsabile și au și forța constituțională pentru a îndeplini angajamentele deja asumate de țara noastră”.