Igor Dodon a plecat, din nou, la Moscova. De această dată, el s-a întâlnit cu Patriarhului Moscovei și a Întregii Rusii Kiril, pentru... a vorbi despre pacea din Moldova.

Igor Dodon scrie pe pagina sa de facebook că a participat la Liturghia oficiată Patriarh la mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului din Moscova.

„Sfânta Matrona de la Moscova este una dintre cele mai venerate sfinte în Moldova. În țara noastră nu este nicio biserică în care nu s-ar regăsi o icoană cu sfînta Matrona. În multe lăcașe de cult de la noi se păstrează părți ale moaștelor sale. Ruga închinată ei aduce ajutor în cele mai dificile probleme. M-am rugat la moaștele sfintei Matrona pentru pace și prosperitatea Moldovei, pentru bunăstarea tuturor cetățenilor noștri”, spune Dodon.

Totodată, acesta mai ține să menționeze că, imediat după slujbă, a stat de vorbă cu Patriarhul despre „pacea din Moldova” și „susținerea familiei”.

„După serviciul divin, am discutat cu Preasfinția Sa Patriarhul Kiril. Am vorbit despre pacea civică din Moldova, despre apărarea Bisericii Ortodoxe împotriva atacurilor, despre susținerea familiei și promovarea valorilor tradiționale. Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse ne-a binecuvîntat pe noi și țara noastră pentru realizarea faptelor bune”, a scris Dodon pe facebook.