Proiectul de lege a deputaților Iurie Reniță, Lilian Carp și Octavian Țîcu prin care urma să fie introdusă obligativitatea pentru fundațiile de caritate de a nu folosi în denumiri numele unor persoane ce ocupă funcții de demnitate publică, ale unor lideri de partide sau rude ale acestora, a fost respins de Parlament. Proiectul a fost votat de doar 29 de deputați din partea PPDA, PAS și PDM. În acest sens, proiectul nu va mai putea fi dezbătut în cadrul sesiunii curente.

Documentul prevede că o fundație de caritate din R. Moldova nu va putea fi înregistrată oficial, dacă va conține în denumire nume de politicieni și rude ale acestora și nici nu va putea fi conduse de către aceștia. De asemenea, fundațiile vor putea fi reziliate din Registrul de stat, dacă vor organiza evenimente de imagine pentru politicieni.

În cadrul dezbaterii proiectului, Iurie Reniță a precizat că este vorba doar de persoane cu funcții de demnitate publică. Astfel, în cazul în care ei renunță la activitatea sa în cadrul instituțiilor de stat, pot să-și desfășoare liber activitatea în cadrul fundației.

Democratul Igor Vremea a precizat că ar exista anumite riscuri în cazul în care documentul ar urma să fie adoptat în redacția propusă și ar trebui de găsit „o altă soluție”.

Inițial, supus votului, numărătorii au anunțat că proiectul a fost susținut de 38 de deputați dintre cei 66 prezenți în sală, însă după renumărare, numărul celor care au votat proiectul s-a redus la 29.