Moratoriul asupra Legii cu privire la cetățenia prin investiții va fi discutat vineri în legislativ. Documentul a fost inclus atăzi, 27 februarie, pe ordinea de zi a ședinței plenare de vineri, 28 februarie.

Tot astăzi, deputații au solicitat cabinetului de miniștri să prezinte informații despre numărul de persoane care au primit cetățenia prin investiții, dar şi despre numărul cererilor aflate în examinare. Totodată, să fie prezentate şi eventuale soluții pentru acest subiect.

Legislatorii au cerut autorităților să facă publice numele persoanelor care au obţinut deja cetățenia R. Moldova prin investiții.

În ședința de ieri, executivul a aprobat un proiect privind introducerea unui nou moratoriu asupra Legii cu privire la acordarea cetățeniei prin investiții, până la 1 ianuarie 2021.

Menționăm că, ieri, 26 februarie, Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care a fost prelungit, până la 1 ianuarie 2021, moratoriul la legea privind obținerea cetățeniei R. Moldova contra investiții. Astfel, până la 1 ianuarie 2021, autoritățile nu vor avea dreptul să recepționeze cereri noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova contra bani.

Până acum, prin intermediul Programului cetățenie prin investiție, nouă persoane au primit deja cetățenia R. Moldova, achitând în bugetul de stat peste 550 de mii de euro în total, toate actele fiind semnate de președintele Igor Dodon.