Premierul Ion Chicu acuză politicienii că își fac PR pe seama integrării europene și ar trebui s-o lase mai moale cu lozincile despre UE. Opinia a fost exprimată de premierul Ion Chicu în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.

Potrivit lui sub sloganele despre Uniunea Europeană „s-a furat miliardul și s-au pus bazele demolării țării noastre”. 

„Moldova nu va renunța la interesele economice pe piețele răsăritene. Dar dacă este vorba despre integrare europeană, e firesc că noi acolo tindem. Altceva este că dacă noi umblăm cu lozinci mari despre integrare europeană și nu avem grijă să ne măturăm la poartă, noi nu doar în UE n-o să ajungem, noi degrabă o să ne împotmolim în gunoi”, a spus Chicu.

Potrivit premierului „incapacitatea de a gestiona lucrurile a fost acoperită, prea mult timp, cu lozinci despre integrare în UE”.

„Să vedem ce s-a întâmplat în acești 10 ani, mai ales în 2010-2011, când integrarea europeană era totul. Atunci s-a pus baza jafului, iar lozinca UE era peste tot. Mai bine mai puțin PR, mai puține întrevederi frățești, hai să lucrăm și o să vedeți că vom ajunge în UE mai repede”, a conchis Chicu.

Amintim că, în noiembrie 2019 Chicu spunea că vrea să „intensifice” apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană, dar și să îmbunătățirea și relația cu Rusia. Mai mult de jumătate dintre membrii noului guvern sunt foști consilieri ai președintelui Igor Dodon, iar unii, inclusiv premierul Chicu, au făcut parte din vechea guvernare condusă de PD. 

În octombrie 2019 acesta acuza UE că s-ar face vinovată de furtul miliardului din cele trei bănci moldovenești.

Menționăm că, în prezent UE și RM dezvoltă o relație din ce în ce mai strânsă, aceasta mergând dincolo de cooperare, până la integrarea economică treptată și o aprofundare a cooperării politice. Integrarea Europeană rămîne obiectivul principal și ireversibil al agendei interne și externe a Republicii Moldova. În 5 ani de implementare a Acordului de Asociere constatăm o creștere foarte mare în cooperare, mai ales în domeniul economic și comercial. Astfel, 70% din exporturile din R. Moldova ajung pe piața europeană, cea mai puternică și sigură piață, unde produsele moldovenești și-au găsit mulți consumatori. Acordul de Liber Schimb a adus bugetului R. Moldova 7 miliarde lei. E vorba și de locuri de muncă. S-au creat mai mult de 15 mii de locuri de muncă noi, s-au susținut mai mult de 5000 de firme cu diferite instrumente, credite, granturi. UE susține procesul de soluționare al conflictului transnistrean, sunt participanți activi în calitate de observatori în formatul 5+2 și vor continua acest lucru.