Din toate istoria relațiilor cu Rusia deducem o idee bine cunoscută: dacă Moscova a început să vorbească despre fraternitatea cu poporul ucrainean, înseamnă că i-a pregătit încă o mârșăvie.

În cadrul proiectului „20 de întrebări pentru Vladimir Putin”, președintele a rus a vorbit pentru TASS despre Ucraina. Faptul un în sine este un semnal de alarmă, mai ales acum, după luptele de la Zolotoe, după fake-urile despre cazul MH-17, pe care în mod negândit le-a preluat un șir de mass-media ucrainene și povestea rușinoasă de la Sanjarî, care, în mod evident, a fost construită de agenții ruși de influență și difuzată la scară largă de propaganda. Această presiune este agravată de slăbiciunea Guvernului ucrainean incapabil să reacționeze la provocările Moscovei, în esență, rămas în regimul show-ului TV „Cartierul 95”, scopul principal fiind aplauzele și audiența.

Fără îndoială, Moscova ne-a pregătit încă multe minute de rușine, printre cele mai apropiate fiind Summitul în format Normand-Novoross care se va încheia cu o altă concesiune în fața lui Putin. Cu o mare probabilitate (aș fi bucuros să greșesc) concesiunea va înseamna acordul Ucrainei privind lansarea canalului nord-crimeean. De altfel, sentimentul de rușine pentru țară și autorități le vom putea simți mult mai devreme.

Din acest punct de vedere, fiecare frază a lui Putin merită să fie interpretată. 

Despre ce a vorbit

Putin nu a spus nimic nou, excepție fiind menționarea „părinților fondatori ai naționalismului ucrainean”, care ar fi spus încă în secolul XIX că Ucraina trebuie să fie un stat federal și în relații bune cu Rusia. El nu a numit pe nume nici pe „părinți”, nici lucrările lor.

Celelalte chestii se încadrau în versiunea rusească a evenimentelor: până în secolul XI-XIII între ruși și ucraineni nu era nicio diferență lingvistică; ucrainenii erau numiți ca locuitori de la marginea statului rus, indiferent unde ar fi, chiar și în Ural; până în secolele XIV-XV slavii răsăriteni erau numiți ruși în Polonia și în statul moscovit. Abia apoi au apărut diferențele urmare a polonizării și a influenței catolice. Apoi a intervenit serviciul special al Austriei care a forțat ucrainizarea în cel mai rău sens al cuvântului, dar, indiferent de circumstanțe, rușii și ucrainenii sunt același popor, și nu contează ce cred ucrainenii despre asta.

Aceste afirmații nu au nimic în comun cu știința istorică, încât ele nu pot fi contrazise în mod obiectiv, în categoriile adevăr-fals, deoarece nu au o bază comună. Unele detalii pot fi subliniate.

În primul rând, chiar dacă până în secolul XV nu au existat diferențe între ruși și ucraineni (acestea chiar nu au existat, pentru că nu au existat nici ruși, nici ucraineni, dar alte popoare, iar diferențe între ele au existat), timp de șase luni totul putea să se schimbe.

În al doilea rând, Putin a mințit când a spus că Biserica Ortodoxă Ucraineană era de sine stătătoare în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhatului Moscovit. A mințit de două ori: din punct de vedere canonic nu există niciun fel de Biserică Ortodoxă Rusă a Patriarhatului Moscovit, este un șablon inventat pentru a masca operațiunile Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina, dar nici nu există în esență nici Biserică Ortodoxă Rusă a Patriarhatului Moscovit, care a fost nimicită de Lenin și Stalin. Există doar un simulacru creat de Stalin ca un departament în structura MGB, transformată apoi în FSB. Nu este de mirare că limbile rele o mai numesc BOR al FSB.

În al treilea rând, termenul „Ucraina”, pentru prima dată este întâlnit în secolul XII în cronicele Pereyaslavl chiar cu sensul cu care a înzestrat-o Putin, însă în oglindă: Ucraina este periferia sud-estică a civilizației europene, la est de ea locuiesc alte popoare. Astfel, dacă oamenii care locuiesc la periferie și sunt numiți ucraineni nu din partea Rusiei, ci din partea Europei.

În al patrulea rând, Putin a declarat că Ucraina, urmare a ruperii de Rusia, a pierdut industria de construcție a rachetelor, de construcție a navelor, a avioanelor și a motoarelor.  Totodată, „ruperea de Rusia” a fost un răspuns la anexarea Crimeii și invazia în Donbas și a lovit, în primul rând, în Rusia, care a rămas fără motoare pentru industria constructoare de avioane, nave și rachete, deși Moscova le primește ocolind interdicția.

Haideți să ne întoarcem la părinții fondatori care ar fi îndemnat spre o prietenie cu Rusia. Nu se știe pe cine a avut în vedere Putin, dar este cunoscut faptul că prietenia cu Rusia s-a încheiat de fiecare dată prost pentru Ucraina. Alianța militară situativă a lui Bogdan Hmelnițki cu Uniunea polono-lituaniană din anul 1654 a avut drept consecință „reunificarea” adică absorbția Hetmanatului Căzăcesc de către Moscovia, introducerea iobăgiei în stil rusesc, înfrângerea cazacilor și interzicerea limbii ucrainene. Prima Universală a  Consiliului Central al Ucrainei din 1917, care limita pretențiile ucrainene la autonomie, „fără să se separe de Rusia, fără a rupe cu statul rus”, s-a adeverit să fie o pierdere de timp și, în pofida încercărilor de a rupe cu acest stat în a patra Universală, acest fapt s-a încheiat cu înțelegerea de la Riga din 1921 care a împărțit Ucraina între Polonia și Rusia. Apoi au urmat toate evenimentele bine cunoscute: Holodomorul și represaliile pe o parte a graniței și pacificarea de cealaltă parte.

Este dificil să găsești în istoria Ucraina exemple vii de opoziție pe termen lung împotriva Moscovei cu încercări ferme de a obține independența absolută, asta înseamnă că timpurile de acum sunt foarte unice. Și, în pofida faptului că există o retragere, care a avut loc la alegerile de anul trecut, o mare parte din realizări în vederea construcției naționale, atinse în ultimii cinci ani, nu au fost pierdute.

Care este scopul lui Putin?

Pe scurt, el are nevoie de toată Ucraina, ca resursă. Ținând cont de istoria prăbușirii URSS, noua elită rusească a luat cursul spre divizarea structurală a Rusiei: vor fi corporații transnaționale conduse de un cerc îngust de cosmopoliți. Rusia urmează să fie împărțită în corporații multinaționale controlate de o adunătură mică de cosmopoliți care primesc o bună parte din dividendele din acest proiect, pe de altă parte trebuie să există retro-Rusia condusă de retro-Stalin în calitate de resursă, o aplicație a puterii asociată corporației mamă.

Kremlinul nu va putea să controleze Rusia decât arhaizând-o, reducând industria la minerit, astfel aducând populația la sărăcie și analfabetism și, prin urmare, incapabilă de revoluții și incapabilă de autoorganizare. Contrar opiniei populare, cerșetorii și sclavii nu sunt predispuși spre revoluție.

O populație marginalizată degradează rapid. Din rândurile ei poți să recrutezi pază și o armată pe contract, însă aceasta nu este în stare de muncă creatoare. Această populație va fi pe cale de extincție. Într-un cuvânt, pentru a ține în control Rusia, Kremlinul are nevoie de o nouă resursă omenească, forță de muncă și migranți care vor fi în stare să lucreze eficient pe de o parte, pe de altă parte ei vor fi limitați în drepturi, fără legături puternice și, din această cauză, fără să se gândească la o rebeliune.

Moscova va avea nevoie de o nouă partidă de resurse umane. Cea mai bună posibilitate pentru a face rost de o asemenea resursă sunt zonele bufer, de unde în Rusia, fugind de haos, război și năpaste, vor veni mai mulți oameni mințiți de propaganda rusă.

Cea mai mare zonă care poate deveni jertfă a acestei presiuni este Ucraina. Republica Moldova a și devenit o asemenea zonă, iar pe independența sa a fost pusă cruce. Însă, R. Moldova este mică, este epuizată și nu are graniță comună cu Rusia.

În partea patriotică a societății ucrainene a apărut un tabu asupra discuțiilor privind conflictul civil, deoarece asta, se presupune că deschide o cale de absolvire de responsabilitate pentru Rusia de agresiunea sa. Conflictul este pe față, pe aprofundarea acestui conflict mizează Putin, iar începând invazia Crimeei și a Donbasului, aceste calcule în mare parte au fost justificate. Conflictul escaladează: adepții mentali ai malorossiei deja sunt de acord cu formula „pace cu orice preț” în umbra Kremlinului, deși, experiența istorică arată că compromisul cu Moscova este imposibil, iar ucrainenii mentali sunt gata să lupte până vor obține independența completă de Rusia, însă, deocamdată, cea mai mare masă a materialului uman postsovietic, ce pot juca un rol pentru crea cel de al Treilea Imperiu Rus, va spori apetitul Kremlinului, iar războiul nu va avea un sfârșit.

Cu alte cuvinte, teza despre faptul că Rusia și Ucraina sunt locuite de „popoare frățești” este parțial adevărată, întrucât în Ucraina locuiesc, în esență, două tipuri de popor - care s-au unit ca gemenii siamezi din părinți diferiți, iar până va exista această dualitate, Rusia nu va înceta să încerce. Asta înseamnă că cheia succesului se află în Ucraina. Trebuie înfăptuit aproape imposibilul: în condițiile unei agresiuni care îl face mai puternic pe geamănul maloros, către care apelează Putin, să îl slăbească, să efectueze operațiunea de disecție, astfel ca să supraviețuiască geamănul ucrainean, iar rămășițele fratelui său nefericit să fie aruncate deoparte. Este un deziderat foarte complicat, îndeosebi acum, când malorosul și-a luat revanșa pentru anul 2014, iar liderii fostei puteri au pierdut posibilitatea de a ridica națiunea cedând locul acestei noi echipe. Fratele șoarece care seamănă cu un raton imens este deja gata să intre în casa noastră și să-și impună ordinea de șobolan. 

Sursa: dsnews.ua