Președintele Igor Dodon este supărat că autoritățile din SUA îi acordă în continuare „acoperire politică” lui Vlad Plahotniuc, în pofida faptului că acum o lună și jumătate l-au declarat indezirabil. Șeful statului avertizează că, astfel, va fi afectată imaginea SUA.

Președintele Dodon a menționat că i-a mulțumit secretarului de stat Mike Pompeo pentru sancțiunile impuse lui Plahotniuc și familiei sale, doar că fostul lider al PD continuă să se afle pe teritoriul SUA.

 „I-am mulțumit secretarului de stat, dar americanii nu prea se grăbesc. Și pentru mine este interesant care este explicația. Eu cred că asta va afecta imaginea SUA. Pe de o parte fac așa declarații, iar pe de altă parte îi acordă acoperire politică. Să vedem. Eu nu vreau să vin acum cu detalii, până nu avem explicații”, a declarat astăzi Igor Dodon, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Oficialul a amintit că deja s-au făcut demersurile necesare pentru ca Vlad Plahotniuc să fie extrădat și nu mai are rost de trimis repetat rechizitoriul împotriva acestuia. Mai mult, Dodon amintește că înșiși americanii au constatat, prin vocea lui Mike Pompeo, că Vlad Plahotniuc a fost implicat în acte de corupție, care au subminat statul de drept și au compromis grav independența instituțiilor democratice în R. Moldova.

Solicitările au fost transmise deja în SUA. De ce solicitări suplimentare mai e nevoie, dacă secretarul de stat al SUA spune că acesta este implicat în una, două, trei, patru… Ei și fără solicitările noastre trebuie acolo să miște ceva, dar nu vedem nimic”, a adăugat Dodon.

De asemenea, sursa citată a infirmat zvonurile potrivit cărora și acum ar ține legătura cu Plahotniuc.

Categoric nu poate fi vorba de așa ceva. Este imposibil să fie dialog între noi, după tot ce s-a întâmplat, persecuțiile, acele provocări la adresa mea și a familiei… Mai credeți că poate fi un dialog? Fantezii”, a conchis Igor Dodon.

Sursa: Ziarulnational