Încă o organizație teritorială a Partidului Democat părăsește rândurile formațiunii. Este vorba despre cea din Rezina, care, așa cum a anunțat deputatul Sergiu Sîrbu, va adera la noul proiect politic „Pro Moldova”, inițiat de cei șase deputați desprinși de la PD.

Astăzi întreagă organizație raională a PDM Rezina a părăsit partidul și a declarat susținere grupului parlamentar și viitorului proiect politic “PRO MOLDOVA”. Vă mulțumim de susținere dragi colegi!”, a scris Sergiu Sîrbu pe pagina sa de facebook.

Acțiunile actuale ale Partidului Democrat nu ne reprezintă, precum nu-i reprezintă nici pe alegătorii noștri. Noi, membrii organizației teritoriale Rezina, am decis să ne retragem din Partidul Democrat și sperăm ca decizia noastră să-i determine pe fruntații formațiunii să-și corecteze atitudinea pentru binele țării”, se arată în Declarația semnată de aproape 40 de primari, consilieri raionali și locali. Printre aceștia se numără și vicepreședinții democrați ai raionului Rezina. 

 

La scurt timp după publicare, deputatul democrat Dumitru Diacov a comentat, pe facebook, postarea distribuită de Corneliu Padnevici: „Domnule pro Sîrbu, 8 persoane, fie ei și primari, nu este întreaga organizație! O să te convingi..!”, a scris președintele de onoare al PDM.

Și fostul deputat democrat, Veaceslav Nedelea, a scris: „Minte cum respiră...”

 

Amintim că ieri, un grup de primari și consilieri raionali din Dondușeni au părăsit Partidul Democrat și și-au manifestat susținerea pentru grupul parlamentar „Pro-Moldova”. Mai exact, este vorba despre primarul satului Pivniceni - Lisenco Boris, primarul satului Plop - Aureliu Guțanu și primarul satului Corbu - Victorin Slipenchi, precum și consilierii raionali Vadim Lesnic și Viorel Rusu.

Detalii: DOC // Un grup de primari și consilieri din Dondușeni părăsește PDM. Vor susține Pro-Moldova