Un grup de primari și consilieri raionali din Dondușeni a anunțat părăsirea Partidului Democrat și susținerea grupului parlamentar Pro-Moldova.

Mai exact, susținerea pentru „Pro-Moldova” și-au anunțat primarul satului Pivniceni - Lisenco Boris, primarul satului Plop - Aureliu Guțanu și primarul satului Corbu - Victorin Slipenchi, precum și consilierii raionali Vadim Lesnic și Viorel Rusu.

În câteva zile se împlinește un an de la alegerile parlamentare. S-au întâmplat multe în acest timp, am fost alături de echipă în momentele dificile, am stat fermi pe poziții și am așteptat ca partidul să prindă noi aripi și să lucrăm cu același avânt pentru bunăstarea oamenilor, pentru dezvoltarea țării. Zi de zi, însă, constatăm că actuala conducere a formațiunii nici nu are de gând se schimbe ceva, îi este confortabil în starea de amorțeală în care a intrat, o amorțeală care dăunează grav sănătății țării și a partidului. Oamenii care ne-au votat, noi cei care am crezut în forța Partidului Democrat de a continua faptele bune pentru Moldova, suntem dezamăgiți. Schimbarea vine de la fiecare dintre noi și am decis împreună cu alți colegi determinați, energici și curajoși, care vor să muncească în continuare în interesul țării, al oamenilor, al localităților, care vor să pună umărul la istoria de succes a Moldovei în Uniunea Europeană, să plecăm din Partidul Democrat și să susținem plenar colegii deputați care au format Grupul parlamentar PRO MOLDOVA”, a scris consilierul raional din Dondușeni, Vadim Lesnic.

Amintim că șase deputați, în frunte cu Andrian Candu, au anunțat că părăsesc fracțiunea și PDM și formarea grupului parlamentar Pro-Moldova. Deputații s-au arătat nemulțumiți de faptul că conducerea Partidului Democrat a început să negocieze cu PSRM și Igor Dodon formarea unei noi coaliții parlamentare.

Detalii: Cei șase deputați care au părăsit Partidul Democrat formează grupul parlamentar „Pro-Moldova”