Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că inițiativa premierului Ion Chicu ca Guvernul să achite 70 de milioane de lei, din fondul care urma să fie alocat sistemului judecătoresc pentru anul 2020, acționarilor de la „Gemeni”, înseamnă, de fapt, sancționarea cetățenilor, din impozitele cărora justiția este finanțată.

„Prim Ministru Ion Chicu vine cu o idee neașteptată în materie de recuperare a prejudiciului cauzat de hotărârile judiciare ilegale. Dumnealui propune ca sumă de EUR 1.5 milioane, pe care CEDO a obligat Guvernul să o plătească în calitate de venit ratat acționarilor de la Gemenii, să fie achitată din contul finanțării alocate pentru 2020 sistemului judecătoresc. Premierul, bate șaua să priceapă iapa... Domnia sa, nu poate să nu cunoască că justiția este un „serviciu” pe care statul îl furnizează cetățenilor și pe care îl finanțează din impozitele cetățenilor. Prin urmare, reducerea finanțării justiției cu 70 de milioane de lei, înseamnă de fapt.. sancționarea justițiabililor - a cetățenilor din impozitele cărora justiția este finanțată”, scrie Tănase pe pagina sa de Facebook. 

Fostul președinte al CC consideră că „pentru această ilegalitate, comisă de persoane foarte ușor identificabile, vor fi sancționați în final tot cetățenii, care vor primi servicii mai proaste cu 70 milioane lei”.

Acesta subliniază că „dacă decidenții politici ar citi atent Hotărârea CEDO, ar observa că admiterea acelei revizuiri tardive s-a produs după ce CEDO a pronunțat mai multe decizii de condamne pentru casările deciziilor judecătorești irevocabile”.  „Această revizuire a fost admisa de Curtea Supremă, la momentul când CSJ deja avea o practică stabilită de respingere acestor revizuiri!”, susține ex-președintele CC. 

În opinia lui Tănase, „prin decizia de reducere a finanțării justiției, de fapt vor fi sancționați judecătorii onești care nu au admis niciodată asemenea ilegalități”, iar „cei care au adoptat ilegal decizia de revizuire, inițiativa premierului nu-i va afecta în niciun fel”.

„Vor fi secționați grefierii, referenții, consultații din instanțe care sunt plătiți mai prost ca vânzătorii de la piețele din Chișinău, iar volumul de lucru al cărora este într-o permanentă creștere. Vor fi sancționați avocații care vor beneficia de condiții de lucru mai proaste. În schimb cei care au adoptat ilegal decizia de revizuire, curajoasa decizie a premierului nu-i afectează în nici un fel. Mai mult ca atât, pe ei îi doare fix în cot de reducerea finanțării sistemului judecătoresc cu 70 milioane lei”, susține Tănase. 

Chicu spune că va plăti în dosarul „Gemenii” din banii destinați sistemului judecătoresc pentru 2020