Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că acuzatorul de stat, reținut în urma demarării dosarului finanțării PSRM, este parte a unei teribile reglări de conturi între procurori și procuraturi.

„Mi-am asumat toate riscurile și am depus denunțuri în cazurile de relevanță națională la Procuratură și am depus contestații la ordonanța de anulare a urmării penale în cazul finanțării PSRM din surse externe. Iată că procurorul care a demarat dosarul finanțării PSRM și a comasat dosarul cu unul mai vechi este astăzi destituit, arestat apoi eliberat și este parte a unei teribile reglări de conturi între procurori și procuraturi”, a declarat Năstase, în cadrul unei conferințe de presă. 

Totodată, acesta spune că „nu a ținut parte nimănui din Procuratură, iar justiția trebuie reformată, așa că nu-l privesc niciun fel de reglări de conturi”.

Amintim că, în luna decembrie 2019, Viorel Morari, pe atunci șef al Procuraturii Anticorupție, a dispus investigarea dosarelor care l-ar viza pe șeful statului Igor Dodon, dar și Partidul Socialiștilor. Mai exact, este vorba despre finanțarea ilegală a formațiunii cu bani din Federația Rusă, fapt recunoscut de Igor Dodon, într-o discuție cu liderul de atunci al democraților, Vlad Plahotniuc.

Detalii: Reluarea dosarului pe finanțarea externă a PSRM, cauza înlăturării din funcție a lui Morari

Ulterior, șeful PA a fost reținut și plasat în arest preventiv. Morari declara recent că dosarele sale ar fi fost fabricate de „președintele statutului, Igor Dodon, conducerea Procuraturii Generale, inclusiv și a unor adjuncți ai instituției”. 

Detalii: Viorel Morari: Am fost reținut la comanda politică a lui Igor Dodon

Detalii: V.Morari: Dosarele sunt un fel de pedeapsă pentru opunerea de rezistență împotriva sistemului

Vineri, prin decizia Judecătoriei Chișinău, șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost eliberat sub control judiciar. Măsura a fost aplicată pe un termen de 60 de zile.