Reacția PD la inițiativa liberalilor „Demiterea lui Dodon”

Partidul Democrat nu se grăbește să semneze inițiativa Partidului Liberal privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a șefului statului și organizarea unui referendum privind demiterea acestuia. Potrivit unui comunicat al formațiunii, democrații așteaptă argumente, iar în cazul unor încălcări sunt gata să sesizeze Curtea Constituțională.
„Așteptăm, mai întâi, ca Partidul Liberal să prezinte în cadrul coaliției, în detaliu, argumentele care stau la baza acestei inițiative.
Dacă exista elemente care induc riscul unei posibile încălcări ale legii fundamentale, PDM ar putea semna un demers către Curtea Constituțională, așa cum prevede legea în astfel de situații, prin care să cerem opinia în ceea ce privește o eventuală încălcare a Constituției.
În funcție de răspunsul Curții Constituționale, vom decide acțiunile de mai departe împreună cu colegii de Coaliție”, susține PDM.
Amintim că astăzi deputații PL au prezentat un proiect privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a lui Igor Dodon și organizarea unui referendum privind demiterea sa. Pentru inițierea dezbaterilor sunt necesare 34 de semnături a deputaților, număr insuficient pentru PL. În acest sens liberalii au apelat la ajutorul „colegilor” din Parlament.