Într-o intervenţie telefonică la emisiunea Punctul pe AZi, Vlad Ţurcanu, vicepreşedinte PUN, a declarat că, după alegerile din 15 martie din circumscripţia 38, Hînceşti, se poate discuta despre o consolidare a polului unionist.

Vlad Ţurcanu a menţionat că Partidul Unităţii Naţionale şi-a prezentat viziunea sa de consolidare a polului unionist.

„PUN vrea adunarea laolaltă a personalităţilor care pledează pentru integrarea românească a Republicii Moldova şi nu sumarea simplistă a unor partide, indiferent de performanţele lor electorale”, a spus Vlad Ţurcanu.

Potrivit vicepreşedintelui PUN, acest proces nu poate avea loc în jurul unor oameni sau partide care au compromis cauza românească.

„Fiecare este în drept să facă o alegere, dar nu putem crea ceva nou pe rămăşiţele unor partide care au avut o agendă care nu au prea multă legătură cu dorinţele oamenlor”, a spus Vlad Ţurcanu.

Vicepreşedintele PUN a menţionat că Octavian Ţîcu este capabil să adune în jurul său oameni care să dea valoare demersului pro-românesc.

„Ar fi trebuit ca cei care au compromis mişcarea unionistă, dar avea ceva de spus, ar trebui să facă un pas în spate, cel puţin pentru o perioadă”, a spus Vlad Ţurcanu.

TVR Moldova