Deputatul democrat Sergiu Sîrbu nu exclude că ar putea fi arestat la prima ședință din acest an a Parlamentului. El a declarat în cadrul emisiunii Butonul Roșu de la Moldova 1 că i-au fost deschise dosare penale și se fac presiuni și asupra altor deputați PD.

“Să lăsăm presiunile, intimidările și amenințările care, cu regret, mai persistă. Dacă va fi cazul, vom rezista la acele presiuni și amenințări la care sunt supuși inclusiv, individual, deputații. Chiar dacă am vreo două dosare penale și deja sunt invitat la procuratură să dau explicații, poate chiar și vor dori să mă aresteze la prima ședință a Parlamentului”, a declarat Sârbu.
 
Deputatul democrat a mai adăugat că fracțiunea PD va susține toate inițiativele și proiectele menite să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor, fie că sunt proiecte ale ACUM sau PSRM.
 
“Indiferent de tot ce se întâmplă, noi trebuie să demonstrăm în primul rând cetățenilor că suntem consolidați, că lucrăm pentru interesul cetățenilor, iar orice fel de discuții, presiuni, amenințări, ele nu au cum să dezvolte relațiile noastre deoarece doar un deputat liber, independent, care se gândește la cetățeni, ar putea să ajute. Noi vom rezista oricăror presiuni. Fracțiunea PD va fi unită”, a dat asigurări Sergiu Sîrbu.
 
Anterior au mai fost opinii că PSRM exercită presiuni și intimidează deputații din fracțiunea PD, cu scopul de a se menține la guvernare.