Andrei Năstase întărește informațiile despre faptul că blocul ACUM nu mai există, lucru confirmat și din ultimele acțiuni pe care le desfășoară cele două partide, PAS și PPDA, care au format acest bloc, și anume încercarea de a găsi un candidat comun pentru alegerile parlamentare noi din circmscripția nr. 38, Hâncești.

Năstase a declarat că „a militat ca Blocul ACUM să dăinuie și după alegeri”, însă „această abordare nu a fost susținută de colegii de la PAS, au considerat că trebuie să ne limităm doar la alegeri”, susține liderul PPDA.

„Le respectăm decizia. Țin cont de declarațiile doamnei Sandu că Blocul ACUM nu mai există, că a fost creat doar pentru alegerile locale și parlamentare”, a spus Năstase în cadrul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

Și PAS și PPDA au mers pe candidaturi proprii în alegerile parlamentare din Hâncești. Întrebat de ce nu se reușește să se identifice un candidat comun, Năstase a explicat că ei l-ar fi propus pe Grigore Cobzac, fost candidat al ACUM pe aceeași circumscripție, iar PAS ar fi spus că acesta nu dorește să candideze. Mai apoi, PAS nu a mai așteptat un răspund din partea PPDA și a înaintat-o pe Olesea Stamate. 

„În cadrul întâlnirii cu PAS prima întrebare din partea PPDA a fost: De ce nu candidăm cu același candiat? Noi doar am avut un candidat care nu venea de la Platforma DA, care venea de la PAS, domnul Cobzac. Cei de la PAS au spus că Cobzac nu vrea să participe. Am constatat, după o discuție cu d-ul Cobzac că nu este chiar așa. Ne-am gândit și la candidatura lui Alexandru Machedon, s-a vorbit și despre Olesea Stamate...am spus că am luat act de această candidatură și am plecat la Partid. Vineri seară (17 ianuarie) am fost întrebat, printr-un mesaj, dacă luăm în calcul această candidatură, dacă există vreo șansă să o susținem și am spus că vom lua o decizie la șednța biroului politic de luni (20 ianuarie), dar nu am mai ajuns până luni pentru că sâmbătă (18 ianuarie) a fost anunțată candidatura Olesei Stamate”, a declarat Andrei Năstase.

Dacă Maia Sandu a declarat anterior că a aflat din presă despre candidatul PPDA, Năstase spune că pentru el „este mai puțin este important de unde află ceva” și că este important ca să-și dorească toți unitate în interese național, dar să nu găsească tot timpul „pretexte”.

„Mai sunt câteva zile în care putem să demonstrăm rațiune, altruism politic și că ne pasă de interesele cetățenilor și mai puțin de interesele partiinice, personale. Nu putem pune totul într-o oală. Platforma DA a avut mereu unitate în interes național asta e diferența dintre PPDA și toate partidele”, a mai adăugat Năstase.