Analistul român, Cristian Hrițuc, susține că Maia Sandu este „ipocrită” atunci când declară cu nu poartă negocieri cu Partidul Unității Naționale (PUN), fiindcă formațiunea l-a atacat pe Andrei Năstase în timpul campaniei pentru alegerile locale. Potrivit lui Hrițuc, PUN-ul l-a sancționat pe Năstase pentru miniciunile promovate în campanie, iar Maia Sandu va avea de pierdut dacă nu va analiza cauzele reale ale eșecurilor sale.

Analistul atenționează că procentele PUN-ului în care Maia Sandu dă cu picorul ar putea fi hotărâtoare într-o luptă strânsă la alegerile prezidențiale.

„În primul rând, când te pregătești de prezidențiale, trebuie să ai capacitatea să negociezei cu toate forțele politice care îți pot aduce voturi. Cele 4 procente ale PUN pot fi hotărâtoare într-o competiție destul de strânsă, mai ales când te bați cu Dodon, care pleacă cu prima șansă. În al doilea rând, Sandu este ipocrită, PUN era într-o competiție și a sancționat minciunile promovate de Năstase. Poate oamenii au uitat, dar la acel moment candidatul ACUM, se dădea de ceasul morțîi că pleacă din Moldova dacă orașul este cucerit de PSRM, asta în condițiile în care blocul avea o alianță cu socialiștii și guvernau împreună Moldova”, scrie Hrițuc pe pagina sa de Facebook.

Hrițuc adduce mai multe argumente care explică de ce în opinia lui Maia Sandu este ipocrită.

„Sandu uită să spună că la acel moment, candidatul PUN venise cu o inițiativă pentru a constitui o comisie parlamentară pentru a investiga dacă Dodon a primit bani de la ruși. Maia Sandu a blocat demersul și nu s-a putut constitui comisia. Când faci astfel de greșeli politice, trebuie să fii ipocrit și să ii acuzi pe ceilalți că sunt de vină pentru eșecul tău. Maia Sandu trebuie să își recunoască greșelile făcute, să își facă o analiză și să vadă care sunt cauzele reale”, a mai scris Hrițuc.

Analistul reiterează că tabăra unionist nu a putut înghiți alianța făcută de ACUM cu PSRM.

„Prea multă ipocrizie, prea multă falsitate. Poate Sandu are ceva de spus și despre candidatul Năstase, de ce inclusiv electoratul ACUM nu l-a votat în totalitate, de ce acesta a avut o cota sub partid, de ce nu a fost un vector care să tracteze formațiunea? Poate pentru că e departe de acea persoană „integră”? Poate că are prea multe pete? Poate pentru că conexiunile cu Țopii au însemnat vulnerabilități importante? Sau și pentru astea tot PUN e de vină?”, se întreabă analistul de la București.

ssssssssssssssAmintim că Maia Sandu a declarat în cadrul unei emisiuni că nu poartă negocieri cu PUN-ul în vederea identificării unei formule pentru a merge la alegerile prezidențiale, pentru că formațiunea l-a atacat în nenumărate rânduri pe Andrei Năstase.