Deputații din Fracțiunea PAS Blocul ACUM, Lilian Carp și Galina Sajin, au prezentat, într-o conferință de presă, o inițiativă legislativă de completare a Regulamentului Parlamentului, menită să sporească transparența decizională. Astfel, prezentul proiect de lege prevede completarea Regulamentului și propune publicarea pe pagina Parlamentului a întrebărilor și interpelărilor scrise și răspunsurile aferente, precum și a luărilor de cuvânt, declarațiilor deputaților și amendamentele acestora.

„La moment, site-ul Parlamentului nu permite cetățenilor să urmărească activitatea deputaților sau evoluțiile proiectelor legislative așa cum ar fi necesar pentru o activitate cu adevărat transparentă. Deși în majoritatea țărilor deja există sisteme informaționale moderne de monitorizare a activității deputaților, în Republica Moldova există un șir de probleme legate de modul în care Parlamentul comunică cu cetățenii. Vrem să urmăm exemplul altor state europene, în primul rând al României, unde activitatea deputatului este transparentă și unde cetățenii pot să urmărească activitatea deputaților intrând pe site-ul senatului sau a camerei deputaților. Parlamentul trebuie să tindă spre transparentizarea tuturor proceselor sale și spre crearea unei legături mai bune cu cetățenii pe care îi reprezintă. Prin acest proiect, de fapt, ne aliniem unui nivel de transparență parlamentară pe larg acceptat și asigurat la nivel internaționalˮ, a declarat Galina Sajin.

În context, Lilian Carp, a menționat că oligarhii, de regulă, își promovează interesele prin intermediul unor deputați care înaintează anumite amendamente la lege după prima lectură în cadrul comisiilor, unde se votează fără a ști opinia publicului.

„De exemplu, așa a fost pusă pe umerii cetățenilor plata pentru tranzitul de gaze, printr-un amendament depus de ex-deputatul Simion Furdui. Tot prin intermediul unui amendament, a fost redus numărul de pensionari care pot beneficia de pensie indexată de două ori pe an, așa cum prevedea un proiect de lege propus de președintele Dodon. Or, pentru a camufla lipsa de bani în buget, dar pentru a întreține propaganda socialistă, deputatul PSRM, V. Odnostalco, a modificat proiectul președintelui privind indexarea pensiilor, fără ca cetățenii să știe cine este autorul amendamentului privind micșorarea numărului beneficiarilor etcˮ, a precizat Lilian Carp.

Citiți și: Amendamentul unui deputat PSRM modifică radical inițiativa Guvernului de indexare a pensiilor

Deputații PAS consideră că este important pentru cetățeni să cunoască activitatea deputaților de la înaintarea unui proiect de lege, amendament până la oferirea unui răspuns la o scrisoare care o înaintează pe numele unui deputat, asigurând astfel transparență în activitatea deputaților și o comunicare eficientă cu cetățenii.